Noi dezvăluiri în cadrul scandalului LuxLeaks vizând 35 de companii, între care Skype şi Walt Disney

Mai multe publicaţii internaţionale au făcut marţi seara noi dezvăluiri în cadrul scandalului LuxLeaks privind sistemul masiv de optimizare fiscală implementat în Luxemburg, care riscă să dea o nouă lovitură preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Urmărește
1328 afișări
Imaginea articolului Noi dezvăluiri în cadrul scandalului LuxLeaks vizând 35 de companii, între care Skype şi Walt Disney

Jean-Claude Juncker (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aceste dezvăluiri vizează în special Skype, preluat din 2011 de Microsoft, Walt Disney şi Invista, filiala Koch Industries.

Ele intervin cu o zi înainte de depunerea oficială a jurământului de către Comisia Juncker în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, la Luxemburg.

Sprijinindu-se pe cele 28.000 de pagini din documentele obţinute de Consorţiul International al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), aproximativ 40 de publicaţii au dezvăluit la începutul lui noiembrie că, în perioada 2002-2010, când Juncker era prim-ministru, Marele Ducat a încheiat acorduri fiscale cu 340 de multinaţionale, între care Appel, Amazon, Ikea, Pepsi, Heinz, Verizon şi AIG, cu scopul de a le minimaliza impozitele, lipsind astfel statele europene de miliarde de euro.

Sistemul de "tax ruling" permite unei companii să solicite în avans informaţii asupra modului în care situaţia sa fiscală va fi tratată într-o ţară şi este utilizat de multinaţionale pentru a realiza optimizarea fiscală.

Potrivit publicaţiei belgiene Le Soir, noul val de documente "LuxLeaks 2" implică 35 de societăţi, printre care Skype, Walt Disney, Koch Industries, Bombardier sau Telecom Italia, în afaceri datând din perioada 2003-2011.

Scandalul LuxLeaks a destabilizat poziţia lui Juncker la cel puţin o săptămână de la intrarea sa în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. După câteva zile de tăcere, el a contraatacat promiţând să se implice în lupta împotriva evaziunii fiscale. Două săptămâni mai târziu, el a fost vizat de o moţiune de cenzură depusă de aleşii eurosceptici, respinsă însă de Parlamentul European.

Între timp, Jean-Claude Juncker a anunţat o nouă directivă europeană asupra schimbului automat de informaţii cu privire la "tax ruling".

La sfârşitul lui noiembrie, miniştrii de Finanţe ai Germaniei, Wolfgang Schäuble, Franţei, Michel Sapin, şi Italiei, Pier Carlo Padoan, i-au solicitat comisarului pentru Afaceri Economice şi Monetare, Pierre Moscovici, ca această directivă să fie gata până la sfârşitul anului.

Moscovici a promis că va prezenta "din 2015 o foaie de parcurs" pentru "a lupta mai eficient împotriva concurenţei fiscale dăunătoare, eroziunii bazelor fiscale şi transferului profiturilor".

Potrivit Le Soir, acordurile încheiate în cadrul LuxLeaks 2 au fost pregătite de cele patru mari companii de audit şi consultanţă ("Big Four"): PricewaterhouseCoopers (PwC), KPMG, Ernst&Young şi Deloitte. Publicaţia menţionează "împrumuturi hibride (Bombardier), deduceri fiscale spectaculoase (95% din venituri pentru Skype) sau impozite foarte mici (0,28% pentru Walt Disney Luxembourg)".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici