Prima pagină » Știri externe » Noi resturi umane ale victimelor avionului malaezian au fost găsite în Ucraina

Noi resturi umane ale victimelor avionului malaezian au fost găsite în Ucraina

Experţii internaţionali au găsit noi resturi umane ale victimelor avionului malaezian prăbuşit în estul Ucrainei, acestea urmând să fie trimise în Olanda pentru identificare, anunţă autorităţile olandeze.
Noi resturi umane ale victimelor avionului malaezian au fost găsite în Ucraina

„Toate resturile umane găsite vineri vor fi predate autorităţilor olandeze”, a comunicat Ministerul olandez al Securităţii şi Justiţiei.

Peste 200 de corpuri ale victimelor au fost trimise deja în Olanda, unde au fost demarate proceduri de identificare, însă numeroase victime sunt încă la locul prăbuşirii, în estul Ucrainei.

„Suntem fericiţi că putem anunţa trimiterea resturilor umane în Olanda”, a declarat Pieter-Jaap Aalbersberg, şeful misiunii de repatriere.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie în apropierea localităţii Grabovo, la 50 de kilometri de Doneţk, într-o zonă în care au loc confruntări între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi. Cursa MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur şi avea la bord 298 de pasageri şi membri ai echipajului. Toate persoanele aflate la bord au murit.