- Home
- Externe
- (28.01.2022, 12:29)
- Mara Raducanu
Nord Stream este ca o perfuzie rusească pentru Germania şi pentru Europa
- Mykhailo Samus: „Câteodată, Germania chiar nu susţine ucrainenii în agresiunile din partea Rusiei”
- Mykhailo Samus: „Pentru Ucraina şi Europa va fi catastrofal dacă ruşii vor ataca la scară largă Ucraina”
- Mykhailo Samus: „Dacă Putin, fără Nord Stream 2, va încerca să distrugă sistemul de gaze din Ucraina, înseamnă că Europa nu va fi suplimentată”
- Mykhailo Samus: „Este în folosul domnului Putin că NATO nu poate găsi o abordare aliată pentru agresiunea rusească”
Urmărește
3231 afișări
FOTO Aleph News/InSecuritate
Mykhailo Samus, director New Geopolitics Research Network de la Kiev, a devoalat într-un interviu pentru Aleph News, în dialog cu jurnalista Ramona Sîrbu, cum fructifică şi amplifică Vladimir Putin lipsa de unitate dintre NATO şi UE. Acesta atrage atenţia şi asupra semnalelor mixte ale Germaniei trimise, până în momentul de faţă, în speţa conflictului Rusia-Ucraina.
Este Nord Stream perfuzia Germaniei în relaţia cu Rusia şi cu Europa? Cum s-ar defini, în tot acest context de securitate, relaţia dintre Moscova şi Berlin? Cine controlează pe cine în problema gazului rusesc?
Mykhailo Samus: „Germania, primind gazul lor şi trimiţându-i bani lui Putin pentru armata lui, pentru a ataca Ucraina”
„Suplimentarea de gaze constă în miliarde de euro care se duc în curtea lui Putin, pentru a-i mări infrastructura militară, care acum va ataca Ucraina. Aşadar, Germania, primeşte gazul lor şi îi trimite bani lui Putin pentru armata lui, pentru a ataca Ucraina. Dacă Putin, fără Nord Stream 2, va încerca să distrugă sistemul de gaze din Ucraina, înseamnă că Europa nu va fi suplimentată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Din prima zi de mandat, Trump semnează ordine executive cu consecințe majore: Începe deportarea în masă a imigranților, pune capăt dreptului la cetățenie prin naștere, grațiază inculpații de la Capitoliu. Ce alte decizii a luat Președintele SUA
-
Pentru prima dată, guvernul prognozează că euro se va aprecia la mai mult de 5 lei faţă de moneda naţională
-
AUR cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR pe tema ordonanţei privind alegerile prezidenţiale
-
De ce nu va candida Ciolacu? Explicaţia dată de partid
Dar, pe de cealaltă parte, Rusia nu va primi acei bani mulţi. Şi asta ar însemna o situaţie precară pentru bugetul rusesc şi din acest motiv, Rusia încearcă să construiască şi să certifice Nord Stream 2 foarte rapid, pentru a avea o alternativă”, susţine Mykhailo Samus, director New Geopolitics Research Network de la Kiev.
Mykhailo Samus: „Putin nu va ataca statele Alianţei”
„Cred că va fi un impact negativ asupra Rusiei, în primul rând. În al doilea rând, pentru Ucraina şi Europa va fi catastrofal, dacă ruşii vor ataca la scară largă Ucraina, pentru că vor fi mii şi mii de decese şi milioane de refugiaţi. Toţi aceşti oameni ar putea fugi la graniţa de Vest şi să încerce, de exemplu, să ajungă în ţările NATO, cum ar fi Polonia, Ungaria şi România, pentru că Putin nu va ataca statele Alianţei. Şi, desigur, va avea un impact enorm pentru situaţia umanitară şi economică în Ucraina, desigur, dar şi pentru vecinii noştri.”
Mykhailo Samus: „Cred că este o problemă ambiguă nu numai pentru Ucraina, desigur, ci pentru ordinea globală”
Expertul militar punctează şi faptul că lipsa unităţii dintre NATO şi UE nu fac decât să sporească încrederea şi agresiunea Rusiei. Acest lucru, explică expertul militar, devine o problemă, nu doar în speţa securităţii Ucrainei, ci pentru întreaga ordine globală.
„Din păcate, nu putem să vedem unitatea dintre NATO şi Uniunea Europeană. Şi este în folosul domnului Putin că NATO nu poate găsi o abordare aliată pentru agresiunea rusească. Cred că este o problemă ambiguă nu numai pentru Ucraina, desigur, ci pentru ordinea globală, pentru că Rusia ne arată tuturor că nu mai există reguli, nu mai există lege internaţională.
Vedem că Germania, de exemplu, trimite semnale mixte şi câteodată chiar nu susţine ucrainenii în agresiunile din partea Rusiei. Şi nu e surprinzător că Rusia încearcă să le amplifice”, conchide Mykhailo Samus.
Germania, între Rusia şi Ucraina. Strategii şi reacţii
Între timp, pe scena politică internaţională, deciziile şi strategiile se schimbă pe zi ce trece. Toţi ochii sunt aţintiţi spre Vladimir Putin şi spre Rusia.
Annalena Baerbock, şefa diplomaţiei germane, a declarat joi că Rusia se va expune unor „consecinţe masive” în caz de agresiune împotriva Ucrainei, în cadrul unui pachet de sancţiuni în curs de pregătire de către Occident care vizează şi controversatul gazoduct Nord Stream 2.
„Suntem pe cale de a lucra la un pachet de sancţiuni puternice" împreună cu aliaţii occidentali în acest caz, care acoperă mai multe aspecte, „inclusiv Nord Stream 2”, a afirmat Annalena Baerbock în Bundestag, citată de AFP.
Deşi se opune trimiterii de armament în Ucraina, inclusiv de ordin defensiv, Germania a trimis un spital de campanie şi 5.000 de căşti militare. Nu de puţine ori, în analiza felului în care se poziţionează Germania faţă de Ucraina, se invocă şi faptul că militari ucraineni răniţi au fost sau sunt trataţi exemplar în facilităţile spitaliceşti ale armatei germane.
În contextul creşterii preocupărilor aliate faţă de regiune, reamintim şi faptul că Germania a anunţat trimiterea de avioane Eurofighter în România pentru misiunile de poliţie aeriană pe care NATO le desfăşoară în regiunea Mării Negre, în cadrul măsurilor de rutină pe flancul de est al Alianţei. Dată fiind situaţia actuală de insecuritate, ambasadorul german la Bucureşti, E.S. Peer Gebauer a precizat, într-un mesaj pe Facebook, că Germania este alături de ţara noastră şi că sprijină apărarea spaţiului aerian românesc.
Joe Biden pune în gardă Ucraina
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a avertizat că există „o posibilitate reală” ca Rusia să invadeze Ucraina în februarie anul curent, se arată într-un mesaj transmis de Casa Albă, conform BBC. Preşedintele american a făcut comentariile joi, în cadrul unui apel telefonic cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
La rândul lor, Statele Unite au avertizat că vor bloca funcţionarea gazoductului Nord Stream 2, dacă Rusia atacă Ucraina.
„Vreau să fiu foarte clar: dacă Rusia invadează Ucraina într-un fel sau altul, Nord Stream 2 nu va merge mai departe”, a declarat pentru postul public de radio NPR, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price.
Solicitările Rusiei, respinse de NATO
Deşi neagă că are intenţia de a invada, Rusia a cerut, în luna decembrie 2021, garanţii de securitate extinse din partea NATO, inclusiv blocarea aderării Ucrainei şi retragerea Alianţei Nord-Atlantice la poziţiile sale din 1997. Solicitările au fost calificate de SUA, NATO şi alte ţări occidentale drept „inacceptabile”.
SUA a plasat 8.500 de trupe în alertă ridicată pentru desfăşurarea în Europa. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, spune că trupele vor fi disponibile în funcţie de felul în care evoluează situaţia.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Sondaj Avangarde: Care este intenția de vot a românilor în 2025 și în ce candidați au încredere pentru prezidențiale?
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum a început succesul lui Trump? Președintele și-a construit popularitatea prin afaceri, apariții TV regulate și expunere uriașă
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților din România acest voucher de 500 de lei. Ce trebuie să faci
CANCAN.RO
Categoria de pensionari din România care vor primi pensii mai mari cu 420 de lei, după indexarea din 2025
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe