- Home
- Externe
- BALTIMORE, (02.02.2020, 10:01)
- Ana Obretin
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Informaţii false despre virusul din China, propagate pe internet. Site-ul care a susţinut că fundaţia lui Bill Gates a prezis decesul a milioane de persoane | VIDEO
Teorii ale conspiraţiei şi informaţii false despre originea şi impactul noului tip de coronavirus descoperit în China sunt propagate pe reţelele de socializare online cu aceeaşi repeziciune cu care se răspândeşte virusul la nivel global.
Urmărește
4879 afișări
NoTeorii ale conspiraţiei şi informaţii false despre virusul din China, propagate în social media. Site-ul care a susţinut că fundaţia lui Bill Gates a prezis decesul a milioane de persoane | VIDEO
Dezinformarea porneşte de la informaţii distorsionate despre evenimente reale, în acest caz fiind vorba despre o simulare privind o posibilă pandemie cu coronavirus care a avut loc la Centrul pentru siguranţa sănătăţii Johns Hopkins din SUA, în octombrie 2019.
De asemenea, pe reţelele de socializare online a fost distribuit un articol apărut pe 24 ianuarie pe site-ul InfoWars în care se susţinea că Fundaţia Bill şi Melinda Gates şi alţii "au prezis decesul a până la 65 de milioane de persoane în timpul unor simulări efectuate în urmă cu trei luni".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
În luna octombrie 2019, la Centrul pentru siguranţa sănătăţii Johns Hopkins din Baltimore, statul american Maryland, a avut loc un exerciţiu, numit "Evenimentul 201", care a avut ca subiect măsurile de urgenţă care ar trebui să fie luate în eventualitatea unei "pandemii foarte grave". Dar simularea nu a avut ca subiect noul tip de coronavirus apărut în China, numit oficial 2019-nCoV, şi nu a avut ca rezultat predicţii privind numărul de decese în viaţa reală provocate de un virus.
"Pentru a fi foarte clari, Centrul pentru siguranţa sănătăţii şi partenerii nu au făcut predicţii în timpul simulării. În scenariu, am creat o pandemie cu coronavirus fictivă, dar am declarat clar că nu este vorba despre o predicţie", a transmis centrul într-un comunicat.
"În schimb, simularea a servit pentru a sublinia provocările legate de pregătire şi reacţie care ar putea apărea în cazul unei pandemii foarte grave. Nu prezicem acum că vor muri 65 de milioane de persoane din cauza nCoV+2019. Simularea a inclus o versiune nouă de coronavirus, iar informaţiile pe care le-am folosit pentru modelarea impactului potenţial al virusului fictiv nu sunt similare ", a mai transmis centrul.
Scenariul a avut la bază o maladie care debutează la o fermă de porci din Brazilia şi se răspândeşte la nivel global, provocând moartea a 65 de milioane de persoane. Informaţiile şi înregistrările video de la eveniment sunt disponibile online, iar centrul a transmis că a mai găzduit manifestări similare şi în trecut.
Faptul că simularea a avut ca subiect un nou tip de coronavirus nu este suprinzător, a declarat David Hamer, profesor de sănătate globală şi medicină la Universitatea din Boston, pentru FactCheck.org, o platformă care încearcă să lupte împotriva dezinformării pe plaformele social media. Hamer spune că scopul unor simulări de acest tip - la care participă reprezentanţi din diverse domenii, din cercetare, sănătate publică şi guvern - este de "a prezenta un scenariu necunoscut şi a avea echipe care colaborează pentru a dezvolta măsuri de urgenţă".
"Simulările pot fi destul de intense. Creatorii încearcă să le facă suficient de realiste", a mai spus acesta. "Virusuri ale sistemului respirator, preum coronavirusul, SARS (Sindromul Respirator Acut Sever) şi MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu) sunt exemple potrivite pentru a fi folosite în astfel de simulări, pentru că se răspândesc foarte repede", a explicat profesorul.
Este important, a mai spus acesta, să se înţeleagă faptul că 2019-nCoV este doar un virus dintr-o clasă mai mare, o familie relativ comună de agenţi patogeni, care au capacităţi variate de a provoca infecţii.
O altă informaţie răspândită pe reţelele de social media a fost aceea că Fundaţia Gates "a finanţat un grup care deţinea patentul pentru virus şi acum sprijină financiar cercetările pentru crearea unui vaccin care să stopeze răspândirea acestuia".
Însă patentul la care se face referire - nr. 10.130.701 - este pentru o versiune modificată a unui virus al bronşitei infecţioase aviare, un alt tip de coronavirus, care afectează păsările, nu oamenii. Patentul este deţinut de Pirbright Institute - un centru de cercetare din Marea Britanie -, care se ocupă cu prevenirea maladiilor virale la animale de fermă, iar mutaţiile create au rolul de a slăbi virusul pentru a putea fi folosit ca vaccin.
Matthew Frieman, specialist în coronavirusuri, de la Universitatea din Maryland, SUA, a confirmat pentru platformă că patentul nu are legătură cu noul virus din China.
La rândul lui, Centrul Pirbright a transmis un comunicat prin care arată că nu se ocupă de coronavirusuri umane, ci animale, în special cele specifice păsărilor. Totodată, deşi centrul britanic este finanţat şi de Fundaţia Gates, munca pentru acel vaccin nu a fost sprijinită financiar de acea organizaţie.
Fundaţia Gates finanţează în mod curent cercetări în domeniul combaterii bolilor, inclusiv pentru dezvoltarea şi livrarea de vaccinuri. Recent, a anunţat că va oferi suma de 10 milioane de dolari şi suport tehnic pentru sprijinirea eforturilor din China şi Africa de stopare a răspândirii noului coronavirus.
Numărul deceselor provocate de noul tip de coronavirus descoperit în China a ajuns, sâmbătă, la 304, o creştere cu 45 de cazuri faţă de ziua precedentă, a anunţat televiziunea chineză de stat CCTV, citată de site-ul agenţiei de presă Reuters.
De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, numărul total de cazuri de infecţie cu acest virus a ajuns la 14.380, după ce sâmbătă au fost confirmate 2.590 de noi cazuri.
La nivel mondial, peste 20 de ţări au raportat peste 130 de cazuri de infecţie cu acest virus. Cele mai multe dintre aceste persoane călătoriseră recent în provincia Hubei sau erau turişti chinezi.
Foto: Profimedia Images
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe