O reuniune NATO convocată de Turcia a avut loc marţi după-amiază la Bruxelles.
Cu ocazia şedinţei, ambasadorii a cel puţin zece state NATO au cerut Turciei să reia dialogul cu liderii etnicilor kurzi pentru evitarea amplificării tensiunilor.
Printre ţările care au avut această atitudine se numără Statele Unite, Italia, Franţa şi Germania, precizează surse NATO.
„Statele Unite, chiar dacă au catalogat PKK drept organizaţie teroristă, au cerut Turciei să reia dialogul cu reprezentanţii etnicilor kurzi”, a explicat un oficial NATO, sub protecţia anonimatului.
Avioane de vânătoare turce au atacat, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, poziţii are grupului terorist Stat Islamic, în Siria, şi ale militanţilor kurzi, în nordul Irakului. Turcia a iniţiat raidurile aeriene ca reacţie la atacul terorist din oraşul Suruc, soldat cu 32 de morţi şi revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic.
Este prima dată în ultimii doi ani când armata turcă atacă poziţii ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o grupare paramilitară care luptă de zeci de ani pentru obţinerea autonomiei în Turcia şi care este implicată, de circa un an, în confruntări cu reţeaua teroristă Stat Islamic. Aripa militară a PKK a revendicat miercuri uciderea a doi poliţişti turci care ar fi colaborat cu organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic, activă în Siria, Irak, nordul Egiptului şi nordul Libiei.