Până în prezent nu a fost confirmată existenţa vreunor victime în urma avalanşei care a avut loc marţi dimineaţa pe o pistă de schi din staţiunea Tignes, din Alpii francezi, deşi iniţial s-ar fi semnalat că ar exista mai multe persoane rămase blocate sub zăpadă, informează autorităţile locale, citată de BFM TV.
”Potrivit martorilor, ar exista mai multe persoane prinse sub avalanşă”, a precizat anterior un purtător de cuvânt al jandarmeriei locale.
O operaţiune de salvare este în curs, din cauza vizibilităţii reduse nu au putut fi desfăşurate la faţa locului elicoptere, membri echipelor de salvare trebuind să se deplaseze pe jos.
Potrivit presei locale, în jurul orei locale 11:00 ( 12:00, ora României) la faţa locului s-ar fi aflat aproximativ 300 de persoane.
Luni a fost emisă o avertizare de avalanşă pentru staţiunea Tignes. Riscul de avalanţă era semnalat ca fiind de gradul 4 din 5.
Potrivit informaţiilor transmise de postul de radio Europe 1, două grupuri de schiori au fost prinse de avalanşă.
Până în acest moment nu a fost făcut public niciun bilanţ.
La 13 februarie, patru schori au murit în urma unei avalanşe în aceeaşi staţiune din departamentul Haute-Savoie.
Mai multe imagini transmise live din staţiunea Tignes pot fi văzute la acest link.
A #Tignes. A gauche, la RM et la piste ou s’est déroulée l’avalanche. A gauche, les skieurs derrière les filets de sécurité. pic.twitter.com/bDJTILJynd
— Raphael LEGENDRE (@LEGENRA) 7 martie 2017
Les gendarmes évacuent les derniers skieurs #Tignes pic.twitter.com/kYAKX5yp0b
— Raphael LEGENDRE (@LEGENRA) 7 martie 2017
#BREAKING: Pictures of the scene ib #Tignes, French Alps pic.twitter.com/nUUXlVY0CS
— Amichai Stein (@AmichaiStein1) 7 martie 2017
Des skieurs descendent de la piste. Une dameuse ferme la voie. #Tignes pic.twitter.com/meg8G7vZlD
— Raphael LEGENDRE (@LEGENRA) 7 martie 2017