Adolescenta în vârstă de 12 ani a fost agresată luni în timp ce se îndrepta spre şcoală. Descrierea armei folosite, confirmată de un martor ocular, a condus anchetatorii la identificarea unui buzdugan.
Ancheta a condus la o femeie care suferă de probleme psihice şi al cărei tată, colecţionar de arme, a semnalat dispariţia unei replici a buzduganului, confecţionate din metal dar mai puţin grea decât arma originală, şi a unui pumnal napoleon. El a adăugat că a găsit o listă cu 25 de nume întocmită de fiica sa cu intenţia de a ucide persoanele respective, potrivit aceloraşi surse, care au confirmat informaţiile pentru cotidianul Le Parisien.
Arestată miercuri, atunci când s-a întors la domiciliul său din Gignac, femeia a confirmat că a vrut să ucidă cele 25 de persoane deoarece „toate gândurile (lor) ajungeau în capul ei”. Aceste persoane au ca punct comun faptul că erau deservite de acelaşi punct poştal, la care suspecta lucrase înainte de a fi concediată, în urmă cu un an.