O presupusă ambarcaţiune militară nord-coreeană a fost reţinută după ce a pătruns "din greşeală" în apele teritoriale sud-coreene

O ambarcaţiune de pescuit, aparent aparţinând de forţele militare nord-coreene, a traversat ilegal frontiera maritimă între cele două Corei şi a fost remorcată într-un port sud-coreean, au anunţat duminică autorităţile militare de la Seul, potrivit agenţiei Yonhap.

Urmărește
1586 afișări
Imaginea articolului O presupusă ambarcaţiune militară nord-coreeană a fost reţinută după ce a pătruns "din greşeală" în apele teritoriale sud-coreene

O presupusă ambarcaţiune militară nord-coreeană a intrat "din greşeala" în apele teritoriale sud-coreene

La bordul ambarcaţiunii din lemn erau trei nord-coreeni, inclusiv unul care purta o uniformă militară, au afirmat autorităţile, precizând că nava a traversat frontiera maritimă între cele două ţări în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică.

Autorităţile de la Seul au trimis imediat nave pentru a interveni în acest caz. Membrii echipajului, dar şi ambarcaţiunea, au fost aduşi duminică dimineaţă la Yangyang, un port din provincia sud-coreeană Gangwon.

Nord-coreeni le-au spus anchetatorilor că ambarcaţiunea a pătruns în apele teritoriale sud-coreene în urma unei "erori de navigaţie".

În pofida explicaţiilor, autorităţile încearcă să afle cu exactitate motivul pentru care ambarcaţiunea a traversat frontiera.

În general, forţele navale sud-coreene se limitează la a alunga ambarcaţiunile nord-coreene de pescuit care pătrund în apele teritoriale sud-coreene, însă de această dată ambarcaţiunea a fost adusă într-un port în condiţiile în care se crede că vasul aparţine de armatei nord-coreene.

Forţele navale sud-coreene au fost vizate recent de critici dure după ce o ambarcaţiune nord-coreeană de pescuit a reuşit să traverseze nedetectată frontiera maritimă între cele două Coreei şi a andocat într-un port din Coreea de Sud. Din cei patru oameni aflaţi la bord, doi au fost repatriaţi, la cererea lor, iar doi au cerut azil în Coreea de Sud.

Taguri:
coreea,
maritim,
apărare

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici