Prima pagină » Știri externe » Obama consideră soluţionarea paşnică a problemei nucleare iraniene încă posibilă

Obama consideră soluţionarea paşnică a problemei nucleare iraniene încă posibilă

O rezolvare paşnică a problemei programului nuclear controversat al Iranului este "încă posibilă", dar Statele Unite păstrează toate opţiunile pe masă, a anunţat marţi preşedintele american Barack Obama în discursul său asupra stării Uniunii.
Obama consideră soluţionarea paşnică a problemei nucleare iraniene încă posibilă

„Să nu existe nicio îndoială: America este hotărâtă să împiedice Iranul să se doteze cu arma nucleară şi păstrez toate opţiunile pe masă în vederea atingerii acestui scop. Dar o rezolvare paşnică a acestei probleme este încă posibilă„, a declarat el.

„Lumea, care anterior avea opinii divergente asupra modului de gestionare a problemei nucleare iraniene are acum o singură opinie”, a apreciat preşedintele, la o zi după decizia Uniunii Europene (UE) de a impune un embargo asupra petrolului iranian, pe care China continuă să îl achiziţioneze.

În opinia sa, Iranul este „mai izolat ca niciodată”, iar presiunea asupra regimului „nu se va diminua”.

Israelul, principalul aliat al Statelor Unite în Orientul Mijlociu, a sugerat că nu exclude o operaţiune militară cu scopul împiedicării Iranului de a se dota cu arma atomică, o perspectivă pe care Washingtonul încearcă să o evite.

Barack Obama afirmă că „dacă Iranul schimbă direcţia şi îşi îndeplineşte obligaţiile (internaţionale), se poate alătura comunităţii naţiunilor”.