„Statele Unite rămân pregătite să lucreze alături de Rusia pentru a încerca să reducă nivelul violenţelor şi să consolideze eforturile noastre împotriva reţelelor Stat Islamic şi Al-Qaida (…) Însă Rusia nu a adoptat măsurile care se impun”, a deplâns preşedintele american, în cadrul unei conferinţe de presă la Pentagon, punând presiune pe Moscova să demonstereze seriozitate în căutarea unei soluţii pentru războiul din Siria.
Barack Obama a condamnat „brutalitatea” regimului sirian împotriva poporului. „Regimul continuă să comită atacuri împotriva civililor, să blocheze transportul produselor alimentare destinate familiilor înfometate. Este lamentabil”, a subliniat preşedintele Statelor Unite.