- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Obama s-a adresat direct Iranului (Video)
Preşedintele american Barack Obama a luat iniţiativa istorică de a se adresa direct liderilor iranieni şi le-a oferit posibilitatea depăşirii anilor de conflict, într-un mesaj difuzat de anul nou iranian, în noaptea de joi spre vineri.
Obama s-a adresat direct Iranului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Aş vrea să vorbesc direct cu poporul şi cu liderii Republicii Islamice Iran", a declarat Obama, un gest care va avea un impact considerabil.
Obama a renunţat la vechea practică de a transmite felicitări poporului iranian cu ocazia sărbătorii Noruz şi a inclus regimul islamic între destinatarii mesajului său pentru a oferi perspectiva unui "viitor în care fostele disensiuni vor fi depăşite".
În acest mesaj, Obama a precizat că, dacă administraţia sa este hotărâtă să "caute un dialog onest şi bazat pe respect reciproc", regimul iranian are la rândul său de făcut o alegere.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Indicele ROBOR continuă să crească: cotaţia indicelui la 3 luni a atins marţi 5,87%
-
51% dintre americani se opun sprijinului militar pentru Ucraina, arată un sondaj
-
Paleologu: Călin Georgescu este opera lui Iohannis, este un demagog desăvârşit, cu ton de guru
Fără a vorbi explicit despre sprijinirea terorismului sau de încercarea de a obţine arma nucleară, Obama a declarat că Iranul nu îşi va ocupa poziţia internaţională care i se cuvine "prin terorism şi nici pe calea armelor".
Promiţând o "diplomaţie care tratează problemele în totalitate", Obama îşi onorează una dintre promisiuni, aceea de a oferi o şansă la dialog adversarilor Statelor Unite, Iranul în primul rând, şi de a se disocia de diplomaţia predecesorului său, George W. Bush, care a inclus Iranul între statele situate pe "axa răului".
Mesajul lui Obama, care a promis la scurt timp de la învestitura sa că va întinde mâna (prieteniei) dacă liderii iranieni vor "descleşta pumnul", este o replică la cel care i-a fost adresat de preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, după alegerea sa la preşedinţia Statelor Unite, în noiembrie.
Ahmadinejad l-a felicitat pe Obama, dar i-a cerut schimbarea radicală a politicii americane.
Echipa lui Obama încearcă de câteva luni o deschidere către Iran şi a profitat de sărbătoarea Noruz, un eveniment anual foarte important în Iran. "În această perioadă a noilor începuturi, aş vrea să vorbesc clar cu liderii iranieni", a precizat Obama.
Mesajul preşedintelui Obama către poporul şi liderii americani
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO