Oficial american: Israelul a colaborat cu SUA în vederea interceptării navei cu armament iranian

Israelul a colaborat cu armata şi serviciile de informaţii americane în vederea reperării, miercuri, în Marea Roşie, a navei care transporta o încărcătură de arme iraniene destinată unor grupări palestiniene din Fâşia Gaza, a anunţat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, citat de AFP.

Urmărește
529 afișări
Imaginea articolului Oficial american: Israelul a colaborat cu SUA în vederea interceptării navei cu armament iranian

Oficial american: Israelul a colaborat cu SUA în vederea interceptării navei cu armament iranian (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Statele Unite şi Israelul au început să colaboreze încă din momentul când au primit informaţii despre plecarea navei, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.

Am colaborat prin intermediul reţelelor militare şi de informaţii, dar şi la nivel înalt, între consilieri naţionali pentru securitate, a adăugat el.

Preşedintele Barack Obama le-a cerut autorităţilor militare să fie pregătite pentru cazul în care operaţiunile de interceptare a navei ar fi necesitat o intervenţie americană, a precizat Carney.

"În tot acest timp, activităţile noastre militare şi de informaţii au fost strâns coordonate cu cele ale omologilor noştri israelieni, care, în cele din urmă, au ales să imobilizeze această navă ce transporta o încărcătură de arme ilegale", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

"În coordonare cu partenerii şi aliaţii noştri, vom continua să ne opunem sprijinului acordat de Iran pentru activităţi de destabilizare în regiune", a spus el. "Aceste acte ilegale sunt inacceptabile pentru comunitatea internaţională şi constituie o încălcare grosolană a obligaţiilor asumate de Iran faţă de Consiliul de Securitate", a subliniat oficialul de la Casa Albă.

Israelul a anunţat că a interceptat miercuri dimineaţă, în Marea Roşie, o navă care transporta "o încărcătură iraniană de arme sofisticate" destinată unor grupări armate palestiniene din Fâşia Gaza.

Nava, care naviga sub pavilion panamez, a fost imobilizată între Sudan şi Eritreea. Ea transporta zeci de rachete sol-sol de tip M-302 de fabricaţie siriană.

Un oficial iranian, citat de postul de televiziune Al-Alam, a dezminţit acuzaţiile israeliene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici