- Home
- Externe
- (27.01.2023, 23:30)
- Mihai Draghici
Oficial UE: Rusia a trecut la alt nivel al atacurilor şi începe să evoce ideea unui "război cu NATO"
Rusia a trecut la alt nivel al invaziei militare în Ucraina, lansând o serie de atacuri asupra obiectivelor civile, iar preşedintele Vladimir Putin a început să evoce conceptul unui "război cu NATO", afirmă un oficial de rang înalt din cadrul Uniunii Europene.
Urmărește
11992 afișări
Sursa foto: Profimedia
Stefano Sannino, secretar general al Serviciului European de Acţiune Externă (EEAS), a jusificat deciziile Statelor Unite şi Germaniei de a furniza Ucrainei tancuri occidentale avansate şi a criticat atitudinea preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, care pare să schimbe linia politică privind conflictul împotriva Ucrainei.
Vladimir Putin "a trecut de la conceptul operaţiunii speciale la un concept al unui război cu NATO şi Occidentul", a declarat Stefano Sannino, într-o conferinţă de presă organizată în Japonia, în cadrul unui turneu în zona Asia-Pacific, informează agenţia The Associated Press.
Stefano Sannino susţine că furnizarea de tancuri ultramoderne de către Statele Unite şi Germania are rolul de a-i ajuta pe ucraineni să se apere mai eficient, nu de a-i transforma în agresori. "Cred că cele mai recente acţiuni în privinţa livrărilor de armament sunt o evoluţie a situaţiei şi a faptului că Rusia a început să mute războiul într-o etapă diferită", a afirmat Stefano Sannino, notând că armata rusă comite "atacuri generalizate" asupra civililor şi oraşelor, nu asupra obiectivelor militare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
Uniunea Europeană nu aduce războiul într-o nouă etapă, ci "doar oferă posibilitatea salvării de vieţi", "permiţându-le ucrainenilor să se apere de aceste atacuri barbare", a insistat Sannino.
Rusia a acuzat, joi, naţiunile occidentale de implicare directă în războiul din Ucraina, în contextul deciziei privind transferul de tancuri avansate. "Există constant declaraţii din capitalele europene şi de la Washington că trimiterea diverselor sisteme de armament în Ucraina, inclusiv tancuri, nu înseamnă în niciun fel implicarea acestor ţări sau a Alianţei în ostilităţile din Ucraina. Noi, în mod categoric, nu suntem de acord cu această poziţie şi, la Moscova, orice face Alianţa şi capitalele menţionate este considerată o implicare directă în conflict. Vedem că acest lucru se intensifică", a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.
Preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat că oferirea de asistenţă militară Ucrainei, inclusiv prin furnizarea de tancuri ultramoderne, nu constituie o "ameninţare ofensivă" la adresa Rusiei. La rândul său, cancelarul german, Olaf Scholz, a reafirmat că, deşi va continua să ofere asistenţă militară Ucrainei, nu vrea ajungerea la un război între Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică. "Am luat toate deciziile prin cooperare strânsă cu aliaţii noştri. Vom continua în acelaşi mod. Germania va continua să ofere sprijin Ucrainei, dar va încerca să evite o escaladare spre un conflict militar între Rusia şi NATO", a subliniat Scholz. Şi Franţa a respins acuzaţiile Rusiei privind implicarea directă a ţărilor occidentale în războiul din Ucraina. "Răspundem foarte clar că nu suntem în război cu Rusia şi că nu este niciunul dintre partenerii noştri", a comunicat Ministerul de Externe de la Paris.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Germania, Franţa, Polonia: 2024 a fost doar începutul unui val de distrugeri de locuri de muncă şi restructurări de personal care se va extinde în 2025
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Berlinul clarifică afirmaţiile ministrului de Externe privind poziţia faţă de conflictul din Ucraina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe