Oficiali ruşi: Deciziile NATO nu conţin risc real, dar Rusia le consideră agresiuni cu efect global

Decizia NATO de suplimentare a efectivelor militare în Europa de Est nu constituie risc militar real pentru Rusia, dar aceste măsuri pot fi considerate "agresiuni" şi vor avea impact negativ asupra situaţiei de securitate la nivel mondial, afirmă oficiali ruşi, avertizând că Rusia va reacţiona.

Urmărește
1860 afișări
Imaginea articolului Oficiali ruşi: Deciziile NATO nu conţin risc real, dar Rusia le consideră agresiuni cu efect global

Oficiali ruşi: Deciziile NATO nu conţin risc real, dar Rusia le consideră agresiuni cu efect global

"Suplimentarea efectivelor NATO în ţările baltice nu creează riscuri militare pentru Rusia. Dar pot fi considerate drept un act simbolic care arată că nu ne putem aştepta la acţiuni prietenoase din partea Alianţei Nord-Atlantice", a declarat Alexandr Romanovici, membru al Comisiei pentru Afaceri Internaţionale din Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus.

"Ţări NATO arată disponibilitatea de a alimenta tensiunile la nivel regional, situaţie care nu contribuie în niciun fel la promovarea relaţiilor de bună vecinătate între Rusia, statele baltice şi Polonia", a adăugat Romanovici, potrivit agenţiei Tass.

"Aceste măsuri militare sunt, în mod evident, avantajoase pentru Statele Unite, care depun toate eforturile pentru a creşte influenţa asupra NATO, un instrument al propriei doctrine militare. Statele Unite vor încerca să compenseze slăbirea Uniunii Europene prin consolidarea poziţiilor în cadrul NATO", a subliniat Romanovici.

La rândul său, Frants Klinţevici, prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Apărare şi Securitate din Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, a catalogat deciziile NATO drept "agresiuni".

"Trimiterea unor batalioane NATO în ţările baltice şi în Polonia şi activarea primei etape operaţionale a sistemului antibalistic reprezintă acte de agresiune, dacă este să spunem lucrurilor pe nume. Deciziile luate la summitul NATO de la Varşovia vor avea un impact extrem de negativ asupra situaţiei mondiale", a atras atenţia Klinţevici.

Ambasadorul Rusiei la NATO, Aleksandr Gruşko, a avertizat înaintea summitului NATO că deciziile Alianţei vor fi urmate de măsuri simetrice din partea Moscovei.

"Ni se oferă o agendă a confruntării. Alianţa Nord-Atlantică trebuie să înţeleagă că aceste măsuri vor avea efecte adverse din punct de vedere militar. În mod natural, vor fi urmate de măsuri militare tehnice din partea Rusiei", a atras atenţia Gruşko, citat de publicaţia Kommersant.

Alianţa Nord-Atlantică a aprobat, vineri, planul de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în România, Polonia şi în ţările baltice, a anunţat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, confirmând că Alianţa va prelua controlul asupra elementelor antirachetă din Europa.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici