ONU a prelungit mandatul anchetatorilor săi în Siria

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a dat vineri undă verde prelungirii mandatului anchetatorilor săi în Siria, condamnând totodată "înmulţirea masacrelor" în această ţară.

Urmărește
104 afișări
Imaginea articolului ONU a prelungit mandatul anchetatorilor săi în Siria

ONU a prelungit mandatul anchetatorilor săi în Siria

Cele 47 de state membre ale Consilului au adoptat cu 41 de voturi pentru, trei împotrivă (Rusia, China şi Cuba) şi trei abţineri (India, Uganda şi Philipine) o rezoluţie prezentată de grupul arab, cu susţinerea Statelor Unite şi a Uniunii Europene, care prelungeşte "mandatul comisiei internaţionale independente de anchetă" în cazul Siriei.

Totodată, textul cere secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, să furnizeze comisiei "resurse suplimentare, mai ales umane".

"Activitatea comisiei este importantă. Aceasta permite garantarea faptului că impunitatea nu va putea prevala", a declarat reprezentanta SUA în faţa Consiliului, Eileen Chamberlain Donahoe.

Mandatul acestei comisii alcătuite în urmă cu mai bine de un an şi conduse de brazilianul Paulo Sergio Pinheiro ajunsese la final. Comisia a adunat, pe baza a o mie de mărturii consemnate în ţări vecine Siriei, întrucât Damascul i-a refuzat accesul pe teritoriul sirian, probe privind crime de război şi crime împotriva umanităţii comise de forţele guvernamentale şi de miliţiile pro-regim, în special în ceea ce priveşte masacrul de la Hula.

Aceasta a relevat, de asemenea, crime de război comise de opoziţia armată, dar la o scară mult mai mică. Comisia a alcătuit două liste cu nume de responsabili sau de unităţi implicate în aceste crime şi elemente de probă, pe care le-a remis Înaltului comisar pentru drepturile omului, Navi Pillay. Aceste documente nu vor fi făcute publice pentru moment şi ar putea servi ca bază în cazul sesizării Curţii Penale Internaţionale de către Consiliul de Securitate al ONU.

Rezoluţia votată vineri la Geneva condamnă din nou "toate violenţele" şi "reiterează apelul la autorităţile siriene de a-şi respecta responsabilitatea de a proteja populaţia".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici