Opoziţia rusă, grupări cu un singur numitor comun: ostilitatea faţă de Putin

Opoziţia rusă, aflată la originea unui val de manifestaţii fără precendent împotriva lui Vladimir Putin, reprezintă un anasamblu de mişcări politice, sociale şi asociative disparate, ansamblu care îşi pierde suflul în faţa asprimii regimului.

Urmărește
344 afișări
Imaginea articolului Opoziţia rusă, grupări cu un singur numitor comun: ostilitatea faţă de Putin

Opoziţia rusă, grupări cu un singur numitor comun: ostilitatea faţă de Putin (Imagine: Mediafax foto/AFP)

LIBERALII

Partidul republican / Partidul Libertăţii şi Poporului (Parnas), reprezintă o coaliţie liberală coordonată de fostul premier Mihail Kasianov (demis de Putin în 2004), Boris Nemţov, fost vicepremier în mandatul lui Boris Elţîn, precum şi de fostul deputat Vladimir Rijkov (înlăturat alături de alţi parlamentari din cauza modificării pragului electoral în 2007).

Partidul Iabloko, de sorginte mai socială, este prezidat de Serghei Mitrohin. Fondatorul său, economistul Grigori Iavlinski a fost înlăturat la începutul alegerilor prezidenţiale din 2012 pe nişte considerente birocratice.

O altă mişcare de opoziţie, Solidarnost, fondată în 2007, reuneşte personalităţi precum fostul campion la şah Garry Kasparov, fostul disident sovietic Vladimir Bukovski şi militantul pentru drepturile omului, Lev Ponomarev.

EXTREMA STÂNGĂ

Frontul de stânga, alcătuit îndeosebi din tineri, este condus de Serghei Udalţov în vârstă de 35 de ani. Strălucit şi eficient orator, format în şcoala partidului comunist în spirit stalinist, este prezent la toate manifestaţiile, alături de liberali sau naţionalişti.

În octombrie, Udalţov a fost acuzat pentru "pregătirea organizării de revolte sociale de amploare", delict pentru care riscă până la zece ani de închisoare, acţiune pe care el o consideră fabricată. Partidul său se declară ca aparţinând "internaţionalei socialiste".

Cealaltă Rusie, partid neînregistrat al scriitorului Eduard Limonov şi succesor al Partidului Naţional Bolşevic scos în afara legii, combină comunismul cu ultranaţionalismul. Tinerii activişti, cu o poziţie profund împotriva lui Putin, au fost şi ei arestaţi în cursul unor manifestaţii interzise. Limonov refuză cooperarea cu alte forţe ale opoziţiei.

EXTREMA DREAPTĂ

"Ruşii" reprezintă o organizaţie care reuneşte mai multe grupuri naţionaliste, îndeosebi DPNI (Mişcarea Împotriva Imigraţiei Ilegale), care organizează în fiecare an "marşul rus" şi participă la proteste împotriva lui Putin.

Naţionaliştii au arătat, în timpul mitingurilor violente de la sfârşitul lui 2010 din Moscova, faptul că pot mobiliza mii de simpatizanţi, îndeosebi din mediul suporterilor de fotbal.

ORGANIZAŢII CETĂŢENEŞTI

Avocatul şi bloggerul Aleksei Navalnîi, în vârstă de 36 de ani, conduce prin intermediul Internetului o mişcare împotriva corupţiei. Navalnîi, orator strălucit, cunoscut pentru legăturile sale cu mediile naţionaliste, a fost unul dintre liderii cei mai energici ai manifestaţiilor, cu sloganul său "Putin - hoţ!", scandat în timpul tuturor manifestaţiilor.

Cu toate acestea el a devenit mai discret după acuzaţiile de "deturnare de fonduri" din această vară, delict care îl face pasibil de zece ani de închisoare, într-o afacere pe care el o consideră inventată de autorităţi.

APĂRĂTORI AI DREPTURILOR OMULUI

Organizaţia cea mai importantă este Memorial, al cărei prim-preşedinte a fost disidentul şi câştigătorul Premiului Nobel pentru Pace, Andrei Saharov. Fosta disidentă Liudmila Alekseeva în vârstă de 85 de ani, prezidează grupul Helsinki din Moscova.

Activităţile acestei mişcări au fost periclitate de o lege recentă, care pune sub un control strict toate organizaţiile neguvernamentale care beneficiază de finanţare externă, cărora li s-a impus calificativul "agenţi străini".

MIŞCĂRI ECOLOGISTE

Evgenia Cirikova, liderul rezidenţilor unui cartier de la periferia Moscovei şi al ecologiştilor care s-au opus unui şantier controversat al unei autostrăzi, a devenit o figură anti-Putin în plină ascensiune.

ARTIŞTI ŞI SCRIITORI

Romancierii Boris Akunin şi Ludmila Uliţkaia sunt câţiva dintre scriitorii cei mai activi ai opoziţiei. La scurt timp după alegerea, în mai, a lui Vladimir Putin, aceştia au cerut organizarea unui protest care a reunit mii de persoane la Moscova. O altă figură din partea contestatarilor preşedintelui, Iuri Şevciuc, solist în trupa de rock DDT din Sankt Petersburg, a reuşit pentru prima oară să conteste statutul inatacabil al preşedintelui, întrebându-l public despre prejudiciile aduse libertăţilor şi democraţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici