Prima pagină » Știri externe » Opoziţia siriană susţine că rebelii nu controlează niciun depozit de arme chimice

Opoziţia siriană susţine că rebelii nu controlează niciun depozit de arme chimice

Opoziţia siriană susţine că nu deţine controlul asupra niciunui depozit de arme chimice, respingând informaţiile Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).
Opoziţia siriană susţine că rebelii nu controlează niciun depozit de arme chimice

Luni, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice anunţa că unul din depozitele de armament chimic se află într-o zonă aflată sub controlul insurgenţilor.

„Există depozite de arme chimice aflate sub controlul regimului care sunt atacate de Armata Siriană Liberă (ASL), dar deocamdată niciun depozit nu este sub controlul rebelilor”, anunţă Coaliţia Naţională Siriană (CNS), principala entitate a opoziţiei siriene.

Luni, directorul OIAC, Ahmet Uzumcu, a declarat că experţii internaţionali prezenţi în Siria de la 1 octombrie au vizitat între cinci şi 20 de locaţii unde sunt fabricate arme chimice. Alte 15 depozite de arme chimice urmează să fie vizitate, unul fiind, potrivit directorului OIAC, sub controlul insurgenţilor.