- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Opt angajaţi ai ONU, ucişi în Afganistan în urma unui atac împotriva sediului lor
Opt angajaţi străini ai ONU, dintre care cinci gardieni nepalezi, şi trei manifestanţi au fost ucişi, vineri, în timpul unui atac asupra sediului Naţiunilor Unite din Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului, comis de manifestanţi care protestau faţă de incendierea recentă a Coranului în Statele Unite, a anunţat poliţia.
Opt angajaţi ai ONU, ucişi în Afganistan în urma unui atac împotriva sediului lor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"În total, au fost ucise 11 persoane, trei membri străini ai ONU, cinci gardieni nepalezi ai Naţiunilor Unite şi trei manifestanţi" afgani, a declarat pentru AFP generalul Mohammad Daud Daud, contactat de la Kabul.
Un purtător de cuvânt al ONU la New York a confirmat atacul, afirmând că sunt mai mulţi morţi în rândul personalului ONU, fără a preciza numărul.
Anterior, un purtător de cuvânt al poliţiei din Mazar-i-Sharif, Lal Mohammad Ahamdzai, declarase pentru AFP că "zece angajaţi ai ONU au fost ucişi de manifestanţi", adăugând că "toţi morţii sunt străini".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Putin îl felicită pe Trump pentru alegerea sa ca președinte al SUA. Liderul rus vorbește despre Noua Ordine Mondială: „Lumea are nevoie de Rusia”
-
Războiul din Ucraina, ziua 989. Putin spune că propunerile lui Trump privind Ucraina merită atenţie / SUA vor trimite Kievului 6 miliarde de dolari în ajutor militar până la finalul mandatului lui Biden
-
Vreme schimbătoare în România până în prima parte a lunii decembrie
-
Klaus Iohannis participă la reuniunea informală a Consiliului European de la Budapesta
Purtătorul de cuvânt al Misiunii ONU în Afganistan (UNAMA) la Kabul, Don McNorton, a declarat pentru AFP că este "la curent cu un incident la biroul din Mazar". "Verificăm faptele", a precizat el.
Potrivit corespondentului AFP la Mazar-I-Sharif, violenţele continuau în jurul orei 18.30 (17.30 ora României) în oraş, unde se auzeau tiruri de arme uşoare şi deflagraţii, iar situaţia era extrem de confuză.
Manifestaţia a început în jurul orei 13.30 (12.30 ora României), după tradiţionala rugăciune de vineri, iar manifestanţii au atacat sediul UNAMA în jurul orei 15.00, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei.
Potrivit corespondentului AFP, manifestanţii erau în jur de 500.
"Unii purtau deja arme, alţii le-au luat de la gărzile de securitate ale biroului UNAMA", a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei, afirmând că insurgenţii "talibani s-au infiltrat în rândul manifestanţilor".
Şeful direcţiei de Sănătate din provincia Balkh, doctorul Mirwais, a declarat pentru AFP că principalul spital din oraş primise deja "20 de răniţi şi doi morţi ale căror identităţi nu sunt cunoscute" pentru moment.
Mazar-I-Sharif este una dintre cele şapte zone alese de preşedintele Hamid Karzai şi coaliţia internaţională pentru a inaugura procesul de "tranziţie". Forţele străine vor transfera la 1 iulie responsabilitatea de garantare a securităţii forţelor afgane.
Forţele străine sunt în mod obişnuit puţin vizibile în oraş, care este relativ sigur.
La Kabul, aproximativ 200 de persoane au manifestat vineri, la încheierea rugăciunii, împotriva incendierii Coranului, la jumătatea lui martie, de către un pastor integrist american. În strigăte antiamericane, ei s-au reunit într-o piaţă, la intrarea ultrasecurizată pe strada care duce la ambasada Statelor Unite, înainte de a se dispersa fără incidente.
În mai 2005, aproximativ 15 persoane au fost ucise în Afganistan în timpul mai multor zile de manifestaţii după un articol apărut în revista Newsweek, care s-a dovedit fals şi care afirma că militarii americani au profanat Coranul la închisoarea Guantanamo.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO