Guvernatorul local Alexei Russkikh a declarat că substanţa otrăvită era etichetată „Mister Cider” şi a fost vândută la draft după ce a fost adusă în regiune, situată pe râul Volga, în butoaie de 30 de litri, scrie agenţia Reuters.
„Medicii noştri şi serviciile sociale continuă să ofere toată asistenţa necesară victimelor”, a declarat el.
Potrivit presei locale, cidrul conţinea cantităţi letale de metanol, mult mai toxic decât etanolul care se găseşte în băuturile alcoolice obişnuite.
Serviciile de ordine publică confiscă băuturile respective, a precizat guvernatorul.
Rusia a înăsprit controalele asupra producţiei şi vânzării de lichide care conţin cantităţi mari de etanol după ce 77 de persoane au murit consumând alcool ieftin ilicit în Siberia în 2016, dar consumul de alcool de casă rămâne o problemă.
Douăzeci şi nouă de persoane au murit într-un singur incident în 2021 după ce au consumat băuturi spirtoase produse local care conţineau metanol, cunoscut şi sub numele de alcool metilic sau alcool de lemn.