Această lipsă de muncă este „consecinţa unei alegeri mondiale”, a unui sistem economic în care „banul este cel care comandă”, a adăugat el, adresându-se celor câtorva mii de persoane la Cagliari.
După ce a evocat „suferinţele” trăite de „tinerii fără loc de muncă, de persoanele în situaţii precare, antreprenori şi comercianţi care se chinuiesc să meargă înainte”, Suveranul Pontif s-a îndepărtat de la discursul oficial pentru a vorbi despre propria sa experienţă.
„Este o realitate pe care am cunoscut-o în Argentina. Eu nu am experimentat propriu-zis această suferinţă (a lipsei de muncă, n.red.), dar familia mea, da”, a afirmat el.
„Tatăl meu a plecat în Argentina, pentru a-şi încerca şansa în America, a suferit în timpul teribilei crize din 1929 în cursul căreia a pierdut totul”, a continuat el, precizând că nu a trăit direct această situaţie, deoarece nu era născut în perioada respectivă (el este născut în 1939, n.red.).
Dar „am resimţit această suferinţă pe toată durata copilăriei, i-am auzit vorbind”, a adăugat el, referindu-se la părinţii săi.
Reluându-şi discursul, el a vorbit despre „curajul” care li se cere şomerilor şi familiilor lor. După ce a evocat vizita sa de la începutul lui iulie pe Insula Lampedusa, pentru a se întâlni cu imigranţii în căutarea unei vieţi mai bune în Europa, Papa a subliniat că şi acolo a întâlnit suferinţă.
„Această suferinţă sfârşeşte prin a ascunde speranţa, această lipsă a muncii conduce la a te simţi fără demnitate”, a afirmat el.
Suveranul Pontif şi-a încheiat discursul printr-o rugăciune, înainte de a se întâlni cu muncitorii şi sindicaliştii din Sardinia şi de a merge la sanctuarul Madonna di Bonaria, unde a oficiat o slujbă în jurul prânzului.