Prima pagină » Life-Inedit » Papa Francisc s-a declarat îndurerat de incendiul de la Catedrala Notre-Dame

Papa Francisc s-a declarat îndurerat de incendiul de la Catedrala Notre-Dame

Papa Francisc a transmis miercuri că este profund îndurerat de incendiul care a distrus parţial Catedrala Notre-Dame din Paris şi a anunţat că Biserica Catolică este recunoscătoare persoanelor care şi-au riscat viaţa pentru a salva monumentul, relatează Reuters.
Papa Francisc s-a declarat îndurerat de incendiul de la Catedrala Notre-Dame

Papa Francisc a declarat în faţa a zeci de mii de persoane adunate miercuri în Piaţa Sfântul Petru din Roma că speră ca eforturile de restaurare să fie „o muncă armonioasă şi glorioasă pentru Dumnezeu”.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut marţi seară reconstruirea Catedralei Notre-Dame, afectată de un incendiu de amploare, în cel mult cinci ani. Conform unor specialişti, Catedrala Notre-Dame, afectată de incendiul de amploare produs luni seară, va putea fi restaurată în 10-15 ani.

Incendiul a izbucnit luni seară la ora 18.50 (19.50, ora României) la o sursă a sistemului de încălzire al Catedralei Notre-Dame, fiind stins după nouă ore.

Catedrala romano-catolică Notre-Dame din Paris, situată în Arondismentul 4 al capitalei Franţei, a fost construită în perioada 1163-1345 în stil gotic. Catedrala este unul dintre monumentele emblematice ale Parisului.