Adoptarea acestui proiect înseamnă că forţele japoneze ar putea să acţioneze în străinătate, pentru prima dată de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Camera inferioară a Parlamentului a aprobat legislaţia în iulie, iar Camera superioară a votat proiectul sâmbătă, după mai multe zile de proteste.
Criticii afirmă că aceste măsuri încalcă Constituţia pacifistă adoptată după înfrângerea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial.
Proiectul de lege, care prevede modificarea Constituţiei în sensul apărării aliaţilor externi vizaţi de atacuri, a provocat violenţe între deputaţi joi.
Unii deputaţi au blocat intrarea premierului Shinzo Abe şi a unor miniştri într-o sală, în timp ce în faţa sediului Legislativului, mii de protestatari au cerut abandonarea proiectului de lege.