Peste 100.000 de persoane au manifestat împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex în Franţa - FOTO

Peste 100.000 de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe oraşe din Franţa împotriva unui proiect de lege al Guvernului socialist privind căsătoria între persoane de acelaşi sex şi adopţia, potrivit unui bilanţ oficial.

Urmărește
336 afișări
Imaginea articolului Peste 100.000 de persoane au manifestat împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex în Franţa - FOTO

Peste 100.000 de persoane au manifestat împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex în Franţa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aproximativ 70.000 de persoane au fost numărate la Paris, potrivit Prefecturii de Poliţie - 200.000 potrivit organizatorilor -, în timp ce la Lyon, în zona central-estică, au manifestat aproximativ 22.000 de persoane, potrivit Prefecturii Rhône - 27.000 potrivit organizatorilor -, iar la Marsilia (sud) între 6.000 şi 8.000 de persoane.

La Toulouse (sud-vest), câteva mii de manifestanţi s-au reunit sâmbătă după.amiaza, în comparaţie cu doar câteva sute de contramanifestanţi, pe care forţele de ordine i-au respins utilizând gaze lacrimogene.

La Marsilia (sud), opozanţii faţă de căsătoria gay s-au întâlnit, de asemenea, cu contramanifestanţi care i-au fluierat şi au strigat "am doi taţi".

La Lyon, poliţia a arestat în prealabil aproximativ 40 de tineri din rândul celor aproximativ 200 de contramanifestanţi veniţi să denunţe caracterul "homofob" al mitingului.

Duminică sunt prevăzute noi manifestaţii, la apelul Institutului Civitas, apropiat catolicilor integrişti.

Sâmbătă, Papa Benedict al XVI-lea a îndemnat Biserica din Franţa să îşi facă auzită vocea "fără încetare şi cu hotărâre în dezbaterile societăţii".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici