Frankfurt: Peste 300 de zboruri au fost anulate din cauza ninsorii şi a poleiului

Peste 27% dintre zborurile cu plecare sau sosire pe aeroportul din Frankfurt (vest), cel mai important din Germania şi al treilea ca mărime din Europa, au fost anulate luni din cauza ninsorii şi a poleiului, iar traficul continua să fie perturbat pe alte aeroporturi în Germania, Franţa şi Marea Britanie.

Urmărește
278 afișări
Imaginea articolului Frankfurt: Peste 300 de zboruri au fost anulate din cauza ninsorii şi a poleiului

Peste 200 de zboruri au fost anulate pe aeroportul din Frankfurt din cauza ninsorii şi a poleiului (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

La Frankfurt, 325 de zboruri au fost anulate, potrivit unui nou bilanţ, a declarat o purtătoare de cuvânt a celui mai mare aeroport german şi al treilea la nivel european, citată de AFP. La Munchen (sud), peste 15% dintre zboruri, adică 161 de plecări şi sosiri, au fost suspendate luni.

Duminică, 445 de zboruri au fost anulate la Frankfurt din cauza fenomenului de ploaie care îngheaţă instantaneu manifestat în cursul după-amiezii şi care a determinat formarea de gheaţă pe aparate, a precizat purtătoarea de cuvânt. 

Traficul, mai întâi încetinit, a fost întrerupt total de la ora 15.40 GMT (17.40 ora României) şi până seara. Zborurile au fost reluate progresiv, după operaţiunile de degivrare. 

Numeroase avioane care ar fi trebuit să aterizeze la Frankfurt au fost deviate către alte aeroporturi şi nu se puteau asigura zborurile cu plecare de pe acest aeroport prevăzute pentru luni dimineaţă.

Căderile de zăpadă continuau să perturbe traficul aerian pe aeroportul Heathrow, primul din lume ţinând cont de traficul internaţional de pasageri, unde aproximativ 10% dintre zborurile preconizate pentru luni au fost anulate.

În Franţa, Direcţia Generală pentru Aviaţie Civilă (DGAC) a continuat să anuleze 40% dintre zboruri ca măsură de precauţie pe aeroporturile pariziene Orly şi Roissy-Charles de Gaulle, din cauza ninsorilor abundente.

Anulările de zboruri au avut repercusiuni asupra altor aeroporturi europene. De exemplu, la Barcelona, 16 zboruri, care făceau legăturile cu Paris, Munchen şi Frankfurt, au fost anulate luni.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici