Prima pagină » Știri externe » Peter Magyar a devenit oficial noul premier al Ungariei după depunerea jurământului din Parlament

Peter Magyar a devenit oficial noul premier al Ungariei după depunerea jurământului din Parlament

Peter Magyar a fost ales oficial premier al Ungariei după votul Parlamentului rezultat din alegerile din 12 aprilie, în care l-a învins pe Viktor Orbán.

Sâmbătă, Peter Magyar a devenit oficial noul premier al Ungariei, după ce a primit votul Parlamentului rezultat în urma alegerilor legislative din 12 aprilie, în care a obținut o victorie în fața fostului premier naționalist, Viktor Orbán, potrivit AFP, Reuters și MTI.

Acesta a depus sâmbătă jurământul ca prim-ministru al Ungariei.

Peter Magyar, care a apărut pe scena politică maghiară în urmă cu doar doi ani, a fost ales cu 140 de voturi pentru, 54 împotrivă și o abținere, într-un legislativ în care partidul său, Tisza, deține 141 din cele 199 de mandate.

Imediat după vot, noul premier, Peter Magyar, a declarat în fața parlamentarilor că își va exercita mandatul cu responsabilitate și modestie.

„Nu voi domni asupra Ungariei, dar îmi voi servi țara. O voi servi atât timp cât serviciile mele vor fi utile și națiunea va avea nevoie. Încrederea pe care am primit-o este o onoare și o obligație morală”, a spus noul premier ungar.

El a făcut și referiri la lideri istorici ai Ungariei și a amintit câteva nume importante din momente-cheie ale istoriei țării, precum Lajos Batthyany, Imre Nagy și Jozsef Antall, pe care i-a prezentat drept repere politice.

„Onestitate, curaj, înțelepciune: voi fi suficient de umil pentru a mă uita la exemplul lor și a învăța de la ei”, a adăugat Peter Magyar, spunând totodată că „milioane de persoane au ales schimbarea” după cei 16 ani în care Viktor Orbán s-a aflat la conducerea guvernului.

Votul din Parlament a avut loc în absența lui Viktor Orbán, care a renunțat la mandatul de deputat.

Economia Ungariei, în mâinile lui Magyar

Peter Magyar preia o economie care abia a ieșit din stagnare în primul trimestru și care se confruntă acum cu noi dificultăți generate de creșterea costurilor energiei, legată de conflictul din Orientul Mijlociu.

Aceasta ar putea afecta economia europeană, dependentă de importuri.

Datele publicate vineri au arătat că deficitul bugetar al Ungariei a atins, până în aprilie, 71% din ținta anuală, ca urmare a cheltuielilor preelectorale ale lui Orbán. Magyar a declarat că deficitul s-ar putea apropia de 7% din PIB în acest an.

El s-a angajat să reafirme orientarea Ungariei către Occident. Țara membră a NATO a fost percepută ca fiind apropiată de Kremlin sub conducerea lui Viktor Orban, care s-a opus eforturilor UE de a sprijini Ucraina împotriva invaziei Rusiei.

De asemenea, Magyar a declarat că va suspenda emisiunile de știri ale mass-mediei publice după preluarea puterii, acuzând mass-media de stat și canalele pro-Orban că l-au ajutat pe fostul lider să-și mențină puterea.

Noul premier, care a promis o campanie amplă de combatere a corupției, își propune să negocieze un acord cu liderii UE pentru a debloca fondurile UE suspendate până pe 25 mai.

Recomandarea video