- Home
- Externe
- KIEV, (08.05.2015, 07:30)
- Gaidau Ion
Petro Poroşenko: Situaţia din acest an în Europa este asemănătoare celei din 1939
Situaţia din acest an în Europa este asemănătoare celei din 1939, când Germania nazistă a început al Doilea Război Mondial, a apreciat joi, la Gdansk, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, aflat într-o vizită oficială în Polonia, relatează Ukrinform în pagina electronică.

Petro Poroşenko: Situaţia din acest an în Europa este asemănătoare celei din 1939 (Imagine: Mediafax Foto/Hepta)
"Amintiţi-vă cât de fragilă era lumea în 1939 şi remarcaţi cât de fragilă este în 2015", a semnalat preşedintele ucrainean cu ocazia unei conferinţe internaţionale la Gdansk, în nordul Poloniei, locul unde s-au tras primele focuri în timpul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939.
"În prezent, există un conflict între dorinţă şi politică, între valori şi interese materiale şi trebuie să facem totul pentru ca erorile din anii '30 să nu se repete. Conflictul pe scară largă în Europa pare mult mai aproape acum decât era pe atunci", a avertizat Poroşenko.
Potrivit lui, Uniunea Europeană se confruntă cu cea mai dificilă provocare din istoria sa, care necesită un "test de solidaritate".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
"Este foarte important ca în aceste timpuri dificile să nu mai permitem ceea ce s-a întâmplat acum 70 de ani", a insistat şeful statului ucrainean, care a cerut din nou ca ONU să mobilizeze un contingent de menţinere a păcii în estul Ucrainei, afectat de un conflict între separatiştii proruşi şi autorităţile de la Kiev.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe