Prima pagină » Știri externe » Petro Poroşenko va fi învestit în funcţia de preşedinte al Ucrainei pe 7 iunie

Petro Poroşenko va fi învestit în funcţia de preşedinte al Ucrainei pe 7 iunie

Miliardarul prooccidental Petro Poroşenko va fi învestit în funcţia de preşedinte al Ucrainei pe 7 iunie, anunţă echipa sa de campanie, citată de AFP.
Petro Poroşenko va fi învestit în funcţia de preşedinte al Ucrainei pe 7 iunie

„Ceremonia de învestitură va avea loc pe 7 iunie”, a declarat Irina Friz, purtătorul de cuvânt al echipei de campanie a lui Poroşenko.

Conform rezultatelor definitive publicate joi, Poroşenko, în vârstă de 48 de ani, a obţinut 54,7% din voturi în scrutinul prezidenţial de duminică, iar Iulia Timoşenko 12,8%.

Nicio ceremonie nu este prevăzută în Piaţa Independenţei din Kiev cu ocazia învestiturii, precizează Irina Friz.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, l-a invitat pe omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, la ceremoniile de marcare a Zilei Debarcării în Normandia, pe 6 iunie.