Ploile torenţiale în Thailanda, soldate cu 14 morţi

Ploile torenţiale din ultimele zile au provocat moartea a cel puţin 14 persoane în sudul Thailandei, a anunţat Guvernul din această ţară, subliniind că 11 provincii se află în stare de catastrofă naturală, relatează Le Figaro.

Urmărește
241 afișări
Imaginea articolului Ploile torenţiale în Thailanda, soldate cu 14 morţi

Ploile torenţiale în Thailanda, soldate cu 14 morţi (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)

Săptămâna trecută, în sudul ţării au căzut precipitaţii abundente, afectând zonele turistice precum oraşul Krabi şi insula Koh Samui.

Ministerul de Interne a anunţat că 582.343 de persoane din 88 de districte au avutbde suferit de pe urma acestor ploi şi 14 au murit. Alte trei persoane au fost rănite iar una a fost dată dispărută. Cele mai multe victime erau pescari.

 

Majoritatea zborurilor şi a curselor maritime au fost afectate în ultimele zile de condiţiile meteorologice, iar cursele feroviare au fost suspendate în sudul provinciei Si Thammarat din cauză că apa a acoperit calea ferată.

Aceste ploi sunt un eveniment meteorologic excepţional în această perioadă a anului, care marchează începutul sezonului rece şi uscat, când turiştii sunt prezenţi în număr mare.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici