Femeia a primit această valiză în locul bagajului său avariat şi, când a ajuns la domiciliul său marţi, a descoperit explozibilii, 230 de grame de plastic.
Ea a alertat poliţiştii din comisariatul Cessnock, situat la circa 150 de kilometri de Sydney, care au evacuat zona ca măsură de precauţie, înainte de a stabili provenienţa valizei.
Conform poliţiei federale, explozivul plastic nu era armat. Valiza a fost abandonată într-un terminal pentru zboruri naţionale, după un antrenament la 14 august.
„Instructorul de câini care a lăsat obiectul din lipsă de atenţie a fost identificat şi va fi vizat de o anchetă internă”, a afirmat comandantul poliţiei aeroportuare, Wayne Buchhorn.