Prima pagină » Știri externe » Poliţia britanică anchetează sacrificarea pentru consum a unei lebede

Poliţia britanică anchetează sacrificarea pentru consum a unei lebede

Poliţia britanică ancheta miercuri asupra sacrificării unei lebede, se pare în vederea consumului, un caz care a provocat emoţie în rândul apărătorilor acestor păsări care, conform legii, aparţin Coroanei Angliei.
Poliţia britanică anchetează sacrificarea pentru consum a unei lebede

Carcasa a fost găsită pe malul unui râu în apropiere de Castelul Windsor, reşedinţa reginei, în vestul Londrei, potrivit poliţiei şi organizaţiei pentru apărarea lebedelor Swan Lifeline.

„Acest lucru a fost făcut cu atenţie, probabil în vederea obţinerii cărnii. Au tranşat-o şi probabil că au pregătit-o la grătar”, a declarat Wendy Hermon de la Swan Lifeline. „Mi se face rău. Cum să faci aşa ceva?”, a declarat ea indignată.

Pasărea „a fost ucisă şi arsă”, a precizat poliţia.

Lebedele sunt protejate prin lege în Marea Britanie, începând din 1981, dar ele erau consumate, în mod tradiţional, ca o delicatesă la banchete.

În virtutea unei legi datând din secolul al XII-lea, toate lebedele din Anglia aparţin Coroanei. Aceasta are drept de proprietate asupra „tuturor lebedelor nemarcate care se află în spaţii publice”, dar regina exercită acest drept doar asupra unei anumite porţiuni a Tamisei şi afluenţilor săi, potrivit site-ului monarhiei.

În fiecare an, angajaţi ai Coroanei efectuează un recensământ al populaţiei de lebede de pe Tamisa, în comitatele Middlesex, Surrey, Buckinghamshire, Berkshire şi Oxfordshire.