Povestea supravieţuitorului a două valuri seismice
Un indonezian a afirmat joi că este supravieţuitorul a două valuri seismice, cel care a devastat provincia indoneziană Aceh în 2004 şi al doilea vineri, în Sendai, care a urmat cutremurului cu magnitudinea 8,9 grade pe scara Richter, produs în Japonia.

Povestea supravieţuitorului a două valuri seismice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Zahrul Fuadi, în vârstă de 39 de ani, doctorand în inginerie, asista vineri, 11 martie, la un seminar în campusul Sendai, oraş situat pe coasta de nord-est a Japoniei, devastată de un val de zece metri înălţime. Cu şapte ani înainte, el a trebuit să fugă din faţa valului seismic care a a afectat provincia Aceh.
"Sunt supravieţuitorul a două dezastre colosale. Sunt foarte recunoscător, puţini oameni au trăit aşa ceva şi au supravieţuit", a declarat Fuadi.
"De fapt, mi-e mai frică de tsunami decât de cutremure. Am fugit pentru a scăpa de tsunami la Aceh şi mi-am spus că e sfârşitul lumii", a spus el.
Casa sa din oraşul Simpang Mesra a fost distrusă de valul seismic din 2004, care s-a soldat cu cel puţin 168.000 de morţi în Indonezia şi peste 220.000 de morţi în regiune.
Fuadi este profesor la Universitatea Syah Kuala din Aceh şi plecase la Sendai pentru a se instala acolo, după ce primise o bursă de studiu.
El a supravieţuit valului seismic care a distrus oraşul, campusul unde studia fiind situat la 20 de kilometri de coastă.
"Intenţionez să mă întorc la Sendai, pentru că mai am de lucru acolo, dar mi-e teamă în prezent de radiaţiile nucleare", a adăugat el.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 12:02
Controversa AI: OpenAI acuză xAI de rezultate înşelătoare pentru modelul Grok 3