Agenţia Naţiunilor Unite de ajutor şi lucrări pentru refugiaţii palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) a precizat că dorinţa lui Benjamin Netanyahu este o „fantezie”.
În observaţiile publice adresate Cabinetului său în cadrul reuniunii săptămânale, Netanyahu a declarat că UNRWA a perpetuat, mai degrabă decât a rezolvat, problema refugiaţilor palestinieni şi că incitarea anti-israeliană a fost răspândită în instituţii publice, inclusiv în şcoli.
„Este timpul ca UNRWA să fie desfiinţată şi îmbinată cu Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi. I-am transmis lui Nikki Haley (n.a. – ambasadorul american la Naţiunile Unite) că este timpul ca ONU să reexamineze existenţa UNRWA”, a spus premierul israelian.
De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al organizaţiei umanitare susţine că desfiinţarea ar duce la „transformarea a două miioane de oameni din Fâşia Gaza în susţinători ai Stat Islamic”.
Agenţia Naţiunilor Unite de ajutor şi lucrări pentru refugiaţii palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) a fost înfiinţată în 1949 şi susţine că ajută în prezent aproximativ cinci milioane de refugiaţi palestinieni din Orientul Mijlociu.
Statele Unite ale Americii, principalul aliat al Israelului, a fost cel mai mare donator al UNRWA în 2016, furnizând 368 milioane de dolari.