Premierul Italiei Matteo Renzi critică dur Uniunea Europeană şi liderii Germaniei şi Franţei: Summitul de la Bratislava a fost doar o "croazieră pe Dunăre"

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a criticat dur, duminică, Uniunea Europeană şi liderii Germaniei şi Franţei, argumentând că summitul informal de la Bratislava a fost doar o "croazieră pe Dunăre", fără a se propune soluţii concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei sociale şi combaterea imigraţiei.

Urmărește
6936 afișări
Imaginea articolului Premierul Italiei Matteo Renzi critică dur Uniunea Europeană şi liderii Germaniei şi Franţei: Summitul de la Bratislava a fost doar o "croazieră pe Dunăre"

Premierul Italiei Matteo Renzi a criticat dur Uniunea Europeană şi liderii Germaniei şi Franţei: Summitul de la Bratislava a fost doar o "croazieră pe Dunăre"

Întrebat, într-un interviu acordat Corriere della Sera, despre modul în care s-a derulat reuniunea informală a Consiliului European de la Bratislava, Renzi a răspuns: "Nu a fost nicio dezbatere, pur şi simplu o ocazie pierdută. Bratislava trebuia să fie o oportunitate, dar a fost a nenumărata reuniune la care s-au discutat virgulele unui document care spune totul şi nimic. După ieşirea Marii Britanii din UE, este necesar să reacţionăm, nu să tergiversăm".

"Am o atitudine critică, pentru că în documentul prezentat nu am găsit niciun rând despre îmbunătăţirea situaţiei din Africa sau despre combaterea imigraţiei, nimic despre Europa socială. Pentru a obţine schimbări, trebuie să modificăm direcţia Europei, nu să schimbăm locul summitului. (...) În plus, trebuie să se recunoască faptul că austeritatea europeană a eşuat, în timp ce politica americană a investiţiilor a adus Administraţiei Barack Obama un număr-record de locuri de muncă. Nu este un atac, ci realitatea", a subliniat premierul de centru-stânga al Italiei.

Întrebat dacă s-a supărat că nu a fost invitat la conferinţa de presă comună organizată de cancelarul german, Angela Merkel, cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, Renzi a explicat: "Să fim serioşi, nu am nicio problemă cu Merkel şi Hollande. M-am întâlnit cu preşedintele Franţei la final şi ne-am salutat în mod amical. Dar eu nu sunt o statuetă aşezată frumos, nu ader la decizii prin care nu se stabileşte nimic. Dacă vor să facă ceva, Italia este disponibilă. Dacă vor să petreacă timpul pentru a scrie documente fără suflet şi fără orizont, o pot face singuri. A organiza conferinţe de presă în care nu se spune nimic nu este visul vieţii mele. Şi a mima acorduri când nu sunt nu este serios".

"Nu ştiu la ce se referă cancelarul Angela Merkel când vorbeşte despre «spiritul Bratislava». Dacă se va continua aşa, cred că «spiritul Bratislava» se va transforma în «fantoma Europei». La Bratislava am făcut doar o croazieră frumoasă pe Dunăre, cu toţii. Dar eu speram să se răspundă la criza generată de Brexit, nu doar să facem o plimbare cu barca", a reproşat Renzi.

Liderii ţărilor membre UE, fără Marea Britanie, s-au reunit vineri în oraşul slovac Bratislava, în cadrul unei reuniuni informale a Consiliului European. În programul summitului a fost şi o scurtă croazieră pe Dunăre.

Referindu-se la criticile Comisiei Europene privind deficitul bugetar al Italiei, Renzi a susţinut că nici alte ţări nu respectă reglementări europene: "Spania are un deficit bugetar dublu faţă de cel al Italiei. Franţa nu respectă nici măcar limita stabilită prin Tratatul Maastricht, având deficitul peste 3%. Iar Germania încalcă regula surplusului comercial: trebuie să fie de 6%, dar este la 9%".

Sâmbătă, Matteo Renzi a cerut solidaritate la nivelul Uniunii Europene în materie de imigraţie şi a pledat pentru abandonarea politicilor europene de austeritate. "În privinţa imigraţiei, problema nu este dacă vrem să primim extracomunitari ori nu. Dacă este corect să îi salvăm pe toţi din mare, nu este corect să îi găzduim pe toţi în regiunile italiene Sicilia şi Puglia. Noi suntem italieni, adică generoşi, dar nu putem lăsa să explodeze imigraţia din cauza incapacităţii Uniunii Europene", a declarat Matteo Renzi la Florenţa. "Fie Europa intervine în favoarea dezvoltării ţărilor din Africa, fie pierdem timpul. Dacă nu o face Europa, o poate face Italia, dar acest lucru înseamnă că UE pierde o oportunitate. Ieri, la Bratislava, ni s-a prezentat un document în care nici măcar nu este menţionată Africa. Italia vrea o Uniune Europeană, dar una diferită şi face cunoscut acest lucru", a subliniat Renzi.

După summit, Germania şi Franţa au anunţat că vor colabora "intens" pentru a obţine "succesul" Uniunii Europene. "Franţa şi Germania se angajează să colaboreze intens în următoarele luni pentru a obţine succesul Uniunii Europene", a declarat Angela Merkel. "Am stabilit ca în Europa - în situaţia crucială în care se află după referendumul britanic şi din cauza altor dificultăţi - să elaborăm împreună, înainte de împlinirea a 60 de ani de la Tratatul Roma, o agendă, un plan de lucru pentru gestionarea problemelor", a declarat Angela Merkel. Tratatul de la Roma, care a constituit Comunitatea Economică Europeană, a fost semnat pe 25 martie 1957. La rândul său, Francois Hollande a notat că summitul de la Bratislava a demonstrat că Uniunea Europeană poate continua să funcţioneze după decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană rămâne, în pofida deciziei Marii Britanii de părăsire a Blocului comunitar, "indispensabilă", fiind un model care a garantat pacea, democraţia şi a facilitat prosperitatea, a anunţat Consiliul European după summitul informal de la Bratislava. "Chiar dacă o ţară a decis să plece, UE rămâne indispensabilă pentru noi ceilalţi. După războaie şi diviziuni profunde, UE a garantat pacea, democraţia şi a permis ţărilor să prospere. Multe ţări şi regiuni încă încearcă să ajungă la aceste realizări. Suntem hotărâţi să transformăm UE într-un model de succes pentru cele 27 de ţări. UE nu este perfectă, dar este cel mai bun instrument pe care îl avem pentru abordarea noilor provocări cu care ne confruntăm", a transmis Consiliul European. Conform comunicatului, UE va lua măsuri pentru a evita fluxuri necontrolate de imigranţi extracomunitari, prin securizarea frontierelor externe şi prin consolidarea Spaţiului Schengen, aplicând politici în materie de imigraţie bazate pe principiul "responsabilităţii şi solidarităţii".

Liderii europeni au stabilit intensificarea eforturilor pentru combaterea terorismului şi sporirea cooperării în materie de apărare, inclusiv cu Alianţa Nord-Atlantică. UE îşi propune să creeze "perspective economice promiţătoare pentru toţi cetăţenii, prin menţinerea modului de viaţă european şi prin oferirea unor oportunităţi mai bune pentru tineri".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici