„Este o mare onoare să fiu astăzi prezent aici. În primul rând, domnule preşedinte bun venit în Bavaria. Vă aflaţi în cel mai frumos Land al Germaniei. De mulţi ani există o relaţie deosebită între Bavaria şi România. De mulţi ani relaţiile cu România sunt pe ordinea de zi a Bavariei, cu rezultate foarte bune. E o onoare deosebită pentru noi că sunteţi aici ca preşedinte al României, cât şi ca sas. Noi avem experienţă în ceea ce priveşte relaţia cu şasii şi şvabii, dobândită şi prin venirea românilor în Germania. Cu alte naţiuni ne-am certat, au fost agresiuni, în schimb cu şaşii şi şvabii am avut o relaţie foarte bună. Eu sunt membru plătitor la Organizaţia Saşilor din Transilvania şi vreau să amintesc acest lucru aici. Când aţi devenit preşedinte ne-am gândit că va fi greu, va fi o cale grea. Ne-am gândit nu atât că aţi fi sas, ci ne-am gândit la istoria României, la evoluţia ei, dar România a reuşit să facă paşi spre Europa. Un lucru important e lupta împotriva corupţiei şi a vechilor obiceiuri. Mă gândesc la oamenii tineri care îşi pun speranţele în evoluţia României. România poate fi o ţară interesantă numai în contextul existenţei luptei anticorupţie, o luptă care nu s-a încheiat aici, ea trebuind să se întărească”, a afirmat sâmbătă premierului Landului Bavariei, Markus Söder, la Munchen, unde preşedintele Klaus Iohannis a primit premiului „Franz Josef Strauss-2018”, oferit de fundaţie germană ,,Hanns Seidel”.
Oficialul bavarez a condamnat populismul, amintind totodată şi despre provocările cu care se confruntă Europa în prezent.
„Din exterior partenerii nu se mai ţin de promisiuni. Aveam chestiunea taxelor vamale. Sunt diverse provocări în Europa şi de aceea trebuie să ne gândim la problemele cu care se confruntă. Trebuie să ne gândim şi la relaţia cu China. În fine, sunt provocări pentru Europa şi din interior şi din exterior. Ceea ce mă deranjează la populişti nu sunt promisiunile pe care le fac, ci ura care rezultă. Când vedem câtă ură şi agresivitate rezultă ne dăm seamă că trebuie să facem faţă unei noi provocări. Noi, democraţii trebuie să avem curaj şi speranţă, iar speranţa dvs o radiaţi. Mă refer şi la lupta dvs anticorupţie. Mult succes şi în calitatea ţării dvs de a asiura preşedinţia Consiliului UE de anul viitor. Cel care a primit premiul Franz Josef Strauss, aceluia nu i se mai poate întâmpla nimic. Încă o dată, felicitări”, a completat premierul Bavariei.
Klaus Iohannis a primit la Munchen premiului ,,Franz Josef Strauss-2018”, acordat de către fundaţie germană ,,Hanns Seidel”, a informat în prealabil Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă. Ceremonia de acordare a premiului a avut loc sâmbătă, la Palatul Regal din München – „Allerheiligen-Hofkirche”.
Potrivit sursei citate, distincţia ,,Franz Josef Strauss” este însoţită şi de un premiu în valoare de 10.000 de euro, pe care preşedintele Klaus Iohannis a decis să îl doneze în scop caritabil fundaţiei „Un copil, o speranţă”, care derulează proiecte în domenii precum sănătatea, educaţia şi asistenţa socială, printre acestea aflându-se şi programe pentru sprijinirea copiilor diagnosticaţi cu autism şi Sindromul Down.
Fundaţia Hanns Seidel şi conducerea Uniunii Creştin-Sociale din Germania (CSU) au decis, în unanimitate, acordarea, în 2018, a premiului ,,Franz Josef Strauss” preşedintelui României Klaus Iohannis, „pentru promovarea, în mod constructiv şi vizionar, de-a lungul întregii sale cariere politice, a valorilor democratice, a unei societăţi unite şi a încrederii în proiectul european”, a anunţat Preşedinţia română.