„Lupta împotriva corupţiei trebuie să avanseze, nu să fie subminată. Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluţiile recente din România. Ireversibilitatea progreselor realizate în lupta împotriva corupţiei este esenţială pentru a permite Comisiei Europene să ia în considerare eliminarea treptată a monitorizării României în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV). Raportul Comisiei privind Mecanismul de cooperare şi verificare (MCV), publicat săptămâna trecută, a salutat bilanţul pozitiv realizat de către procurorii şi judecătorii din România în abordarea corupţiei la nivel înalt.
Totodată a precizat că orice alte măsuri care subminează acest progres, sau au ca efect slăbirea sau restrângerea domeniului de aplicare al corupţiei ca infracţiune, va avea impact asupra evaluărilor viitoare. În acest context, Comisia Europeană atrage atenţia asupra posibilelor regrese şi va examina în detaliu ordonanţele de urgenţă privind Codul penal şi Legea cu privire la graţieri.”, au transmis cei doi oficiali europeni printr-un comunicat de presă pe site-ul Comisiei Europene.
Declaraţie de presă Jean Claude Juncker
Citeşte şi: Ora 1.25 AM: OUG privind modificarea Codurilor Penale a fost publicată în Monitorul Oficial. Ce schimbări produce ordonanţa FOTO DOCUMENT
Citeşte şi: Presa străină: „O lovitură pentru efortul de ani de zile împotriva corupţiei din ţara est-europeană“
Citeşte şi: Reacţiile judecătorilor CSM faţă de schimbările din codurile penale prin ordonanţa de marţi noaptea a Guvernului
Citeşte şi: Preşedintele Klaus Iohannis cere intervenţia Curţii Constituţionale: Este inadmisibil, inacceptabil, un scandal/ CSM a votat în unanimitate propunerea de a sesiza CCR
Citeşte şi: GALERIE FOTO Protest în Capitală. În jur de 500 de oameni s-au strâns în faţa Guvernului. Jandarmeria a luat măsuri speciale