„Transformarea Forţelor de Securitate Kosovare într-o armată reprezintă un pas normal într-un stat suveran şi independent”, a declarat Hashim Thaci.
„Iniţiativa are rolul de protejare a suveranităţii teritoriale şi integrităţii, de menţinere a păcii şi de apărare a intereselor Republicii Kosovo, contribuind şi la protejarea stabilităţii şi păcii la nivel regional şi mondial”, subliniază Hashim Thaci.
Preşedintele Kosovo a exprimat regret că etnicii sârbi se opun iniţiativei, notând că această atitudine „provine din Serbia”.
„Kosovo nu îşi va lăsa destinul la mila nimănui”, a subliniat Hashim Thaci.
Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în anul 2008, dar existenţa statului kosovar este recunoscută doar de 114 ţări, fiind contestată puternic de Serbia.