„Sincer vorbind, sunt real îngrijorat de evoluţia relaţiei transatlantice”, a declarat preşedintele german într-un interviu pentru postului public de televiziune ARD.
„Nu din cauza că observ un preşedinte cu câteva mesaje deranjante pe Twitter, ci pentru că are loc o schimbare substanţială şi că avem o nouă Administraţie americană care nu ne mai consideră ca făcând parte dintr-o comunitate globală în cadrul căreia acţionăm împreună, dar care practic percepe lumea ca pe o arenă unde fiecare trebuie să-şi găsească cumva propriul drum”, a completat Steinmeier.
Declaraţiile liderului german vin în contextul tensiunilor între principalele puteri europene şi SUA în ceea ce priveşte comerţul, apărarea sau acordul atomic cu Iranul.