Prima pagină » Politic » Preşedintele Mexicului a anunţat că oferă azil lui Julian Assange şi că a discutat cu Trump despre acest lucru

Preşedintele Mexicului a anunţat că oferă azil lui Julian Assange şi că a discutat cu Trump despre acest lucru

Preşedintele Mexicului a anunţat că oferă azil lui Julian Assange şi că a discutat cu Trump despre acest lucru

Lopez Obrador a făcut o ofertă de azil lui Julian Assange şi a spus că i-a trimis o scrisoare lui Trump prin care îi recomanda ca Assange să fie graţiat înainte ca acesta să fie înlocuit ca preşedinte al Statelor Unite de Joe Biden în ianuarie anul trecut, potrivit Reuters.

Mexic nu a primit un răspuns oficial la scrisoare, a declarat Lopez Obrador într-o conferinţă de presă regulată a Guvernului. „Ar fi un semn de solidaritate, de fraternitate să-i permitem azil lui Assange în ţara în care decide să locuiască, inclusiv în Mexic” a spus preşedintele. Dacă i s-ar acorda azil în Mexic, fondatorul Wikileaks nu ar putea interveni în afacerile altor ţări şi  nu ar reprezenta niciun fel de ameninţare, a adăugat Lopez Obrador.

Luna trecută Washingtonul a câştigat un recurs într-un tribunal englez pentru extrădarea lui Julian Assange. Acesta este tot mai aproape de acuzaţiile penale din Statele Unite pentru una dintre cele mai mari scurgeri de informaţii clasificate. Autorităţile americane îl acuză pe Assange de 18 capete de acuzare legate de publicarea de către Wikileaks a înregistrărilor militare confidenţiale şi documente diplomatice ale SUA despre care au spus că au pus vieţi în pericol.

Mai rămân obstacole înainte ca Assange să poată fi trimis în Statele Unite într-o odisee care l-a dus de la un tânăr hacker din Melbourne, la ani de zile închis la ambasada Ecuadorului din Londra şi apoi încarcerat într-o închisoare de maximă securitate din Marea Britanie. Fondatorul Wkileaks are foarte mulţi susţinători şi îl consideră un erou împotriva sistemului care a fost persecutat de Statele Unite pentru că a dezvăluit faptele greşite ale statului american.