Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz: Acordul UE-Canada ar trebui semnat săptămâna viitoare. Sunt foarte optimist

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat că acordul de liber-schimb între UE şi Canada ar trebui semnat săptămâna viitoare şi a spus că este optimist în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor "din interiorul Uniunii Europene", relatează site-ul agenţiei DPA.

Urmărește
2381 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz: Acordul UE-Canada ar trebui semnat săptămâna viitoare. Sunt foarte optimist

Preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, anunţă noi discuţii pe tema CETA cu valonii şi canadienii: Nu putem să ne oprim pe ultima sută de metri (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)


"Sunt foarte optimist că putem rezolva problemele pe care le avem în interiorul Uniunii Europene", a spus Schulz, în urma unei întâlniri cu ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland, şi înaintea discuţiilor cu premierul Valoniei, Paul Magnette.

"Sperăm foarte mult, sper foarte mult, că mă voi putea întoarcea aici în câteva zile cu premierul meu (n.r. Justin Trudeau) şi că vom putea, aşa cum am plănuit, să semnăm acest acord cu Europa pe data de 27", a spus la rândul său, Chrystia Freeland.

Acordul Complet Economic şi Comercial UE-Canada (CETA) ar trebui semnat joi, dacă se obţine aprobarea Guvernului din regiunea Wallonia.

Anterior, Martin Schulz scria pe Twitter că UE doreşte noi discuţii privind acordul CETA cu statul canadian şi cu Guvernul regiunii belgiene Wallonia. Acesta anunţa că uma să aibă discuţii cu ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland şi cu premierul regiunii Wallonia, Paul Magnette.

“Nu putem să ne oprim pe ultima sută de metri”, a scria Martin Schulz pe pagina sa de Twitter.

Canada s-a arătat dispusă să "oprească ceasul" până când UE îşi va rezolva problemele interne, a declarat anterior Schulz, pentru postul german de televiziune ARD.

În consecinţă, Freeland şi-a amânat întoarcearea în Canada, a adăugat el.

Într-un interviu acordat site-ului Politico.eu, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua demersurile pentru aplicarea acordului privind eliminarea vizelor de călătorie în Canada chiar dacă nu va fi semnat parteneriatul comercial UE-Ottawa (CETA).

Negocierile de vineri dintre Uniunea Europeană, Canada şi Guvernul regiunii belgiene Wallonia pe tema Acordului de parteneriat comercial au eşuat.

Ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland, a părăsit la ora 16.00 sediul Guvernului regiunii belgiene Wallonia, anunţând sfârşitul şi eşecul negocierilor pe tema CETA.

"În ultimele luni, am lucrat foarte intens cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu cei ai statelor membre. Dar mi se pare evident că Uniunea Europeană nu este capabilă acum să aibă un acord internaţional, nici măcar cu o ţară care are valori atât de europene precum Canada, nici măcar cu o ţară atât de politicoasă şi răbdătoare. Canada este dezamăgită, eu personal sunt foarte dezamăgită, am munci foarte, foarte mult", a declarat Chrystia Freeland.

După reuniunea ambasadorilor UE, încheiată fără rezultat în cursul nopţii, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, declara că negocierile vor continua vineri. "Încă sper că vom putea ajunge la un rezultat bun în cursul nopţii şi vineri dimineaţă. Dacă nu vom putea semna acest acord comercial cu Canada, nu văd cum am putea avea tratate similare cu alte părţi ale lumii", a atras atenţia Juncker.

Regiunea Wallonia ar vrea un document interpretativ al Acordului CETA care să includă garanţii speciale privind protecţia datelor private, amendamente la drepturile pe piaţa muncii, la serviciile generale, la licitaţiile publice, în domeniul asigurărilor sociale şi generale. Premierul regiunii Wallonia, Paul Magnette, a declarat că schimbările propuse joi seară au fost insuficiente, precizând că va discuta direct cu Guvernul de la Ottawa. Guvernul federal al Belgiei are nevoie de aprobarea tuturor entităţilor regionale belgiene pentru a putea semna acordul CETA.

Acordul de parteneriat comercial UE-Canada a fost blocat de Guvernul regiunii belgiene Wallonia din raţiuni de ordin social şi ecologic, iar reuniunea extraordinară desfăşurată joi seară la nivel de ambasadori ai celor 28 de state UE nu a reuşit depăşirea impasului, discuţiile continuând vineri cu Ottawa. Ambasadorii celor 28 de state membre UE s-au reunit joi seară, în paralel cu summitul Consiliului European, în efortul de a ajunge la o poziţie de compromis pentru a se depăşi opoziţia regiunii belgiene Wallonia faţă de Acordul Complet Economic şi Comercial UE-Canada (CETA). Însă Guvernul din Wallonia a respins propunerile Uniunii Europene, ceea ce împiedică Guvernul federal belgian să semneze Acordul CETA.

Regiunea Wallonia ar vrea un document interpretativ al Acordului CETA care să includă garanţii speciale privind protecţia datelor private, amendamente la drepturile pe piaţa muncii, la serviciile generale, la licitaţiile publice, în domeniul asigurărilor sociale şi generale.

Pentru ţara noastră, semnarea acordului CETA reprezintă ridicarea vizelor din 2017 pentru românii care merg în Canada. După eşecul negocierilor de vineri seara, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că România va continua demersurile pentru aplicarea acordului privind eliminarea vizelor de călătorie în Canada chiar dacă nu va fi semnat parteneriatul comercial UE-Ottawa.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici