Preşedintele Parlamentului Greciei: Vom susţine şi când vom avea preşedinţia UE că România a îndeplinit obligaţiile Schengen

Preşedintele Parlamentului de la Atena, Evangelos-Vasileios Meimarakis, a declarat, miercuri, că Grecia a susţinut că România şi-a îndeplinit toate obligaţiile pentru intrarea în Shengen, el afirmând că ţara sa rămâne pe aceeaşi poziţie şi pe perioada cât va deţine preşedinţia UE.

Urmărește
219 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Parlamentului Greciei: Vom susţine şi când vom avea preşedinţia UE că România a îndeplinit obligaţiile Schengen

Evangelos-Vasileios Meimarakis (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Am susţinut că România şi-a îndeplinit toate obligaţiile necesare pentru a fi integrată în zona Schengen şi rămânem pe aceeaşi idee, pe aceeaşi poziţie şi exact aceeaşi părere o să o avem şi pe durata preşedinţiei noastre", a afirmat oficialul elen, întrebat care este poziţia Greciei legat de aderarea României la Schengen.

Preşedintele Parlamentului grec a făcut această declaraţie după întâlnirea pe care a avut-o la Bucureşti cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

El a spus că relaţiile dintre România şi Grecia sunt excelente şi că este o onoare că se află la Palatul Parlamentului, despre care a spus că este "acest templu al democraţiei".

"Pentru că avem teme, idei, principii commune ar trebui să discutăm împreună în cadrul instituţiilor, inclusiv celor euro-atlantice, astfel încât să rezolvăm problemele", a mai arătat oficialul grec.

El a adăugat că atât timp cât va deţine preşedinţia UE, Grecia va susţine că Parlamentele trebuie să aibă o politică mai activă în ceea ce priveşte trasarea politicilor europene.

"Noi, ca Parlamente, avem datoria să avem o politică mai activă în ceea ce priveşte trasarea politicilor europene, nu numai să avizăm anumite hotărâri luate la nivel european", a mai spus Evangelos-Vasileios Meimarakis.

El a asigurat România de sprijinul total în ceea ce priveşte preşedinţia României la Adunarea parlamentară a statelor Balcanice.

La rândul său, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că România susţine agenda Greciei pe perioada cât va deţine preşedinţia UE şi Parlamentul României va sprijini Parlamentul elen în toate demersurile pe care le va avea.

"România susţine agenda Greciei pe perioada preşedinţiei UE şi i-am promis preşedintelui Parlamentului elen că Parlamentul României îl va sprijini în toate demersurile pe care le va avea pe acea perioada", a afirmat Zgonea.

El a spus că parlamentele naţionale trebuie să aibă un rol mai important în dezbaterea publică şi că preşedinţii de parlamente trebuie să aibă întâlniri anuale.

Zgonea a arătat că preşedintele Parlamentului grec i-a promis sprijin pentru constituirea primei Adunări parlamentare a statelor din Blacani şi a adăugat că România, Grecia şi Bulgaria trebuie să aibă un rol important ca state europene în această construcţie pentru bunăstrarea cetăţenilor din Balcani.

"Ca respect pentru comunitatea de etnie elenă din România, sub înaltul nostru patronaj, anul viitor va fi Olimpiada internaţională pentru limba neogreacă, aici în Parlamentul României, undeva în partea a doua a semestrului doi al anului 2014. I-am spus domnului preşedinte că statul român acordă acelaşi respect limbii elene, aşa cum acordă acelaşi respect limbilor străine pe care elevii noştri doresc să le înveţe. Fiecare copil din mediul public din învăţământul din românia poate să opteze să înveţe această limbă", a mai spus Zgonea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici