Primarul Londrei, sesizat în legătură cu situaţia cerşetorilor români instalaţi în centrul Londrei

Primarul Londrei, Boris Johnson, a primit mai multe sesizări în legătură prezenţa grupului de cerşetori români în zona Park Lane.

Urmărește
213 afișări
Imaginea articolului Primarul Londrei, sesizat în legătură cu situaţia cerşetorilor români instalaţi în centrul Londrei

Boris Johnson (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Zeci de cerşetori români, evacuaţi de către poliţie din Marble Arch luna trecută, au instalat o nouă tabără la mai puţin de 50 de metri distanţă, în zona Park Lane din centrul capitalei britanice, informează site-ul de ştiri ThisisLondon.co.uk.

Boris Johnson a primit miercuri mai multe sesizări din partea cetăţenilor şi turiştilor. "Chiar îmi pare rău pentru ei, dar domnul Johnson ar trebui să facă ceva pentru că trebuie să apere o imagine înaintea Jocurilor Olimpice", a declarat un turist.

Cei aproximativ 50 de cerşetori români dorm în tufişuri, în zona Mayfair, intens frecventată de turişti, în apropierea celor mai exclusiviste hoteluri şi restaurante din Londra. Grupări infracţionale par să îi aducă din România înainte de Jocurile Olimpice, aceştia fiind "repartizaţi" în grupuri de cerşetori, hoţi de buzunare şi prostituate, potrivit London Evening Standard.

Un britanic fără adăpost a declarat că a devenit prea periculos să dormi în centrul Londrei, din cauză că grupuri de români înarmaţi cu cuţite organizează jafuri. Consiliul Local a organizat o reuniune a agenţiilor locale, la care au participat şi reprezentanţi ai Foreign Office şi ai Ambasadei României, repatriind recent 18 persoane în România.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici