Primul film despre uciderea lui Osama ben Laden, urmărit de peste 2,7 milioane de persoane - VIDEO

Peste 2,7 milioane de persoane au urmărit duminică, în SUA, primul film despre operaţiunea care a condus la moartea liderului Al-Qaida, Osama ben Laden, a anunţat luni postul de televiziune National Geographic, care l-a difuzat cu două zile înainte de prezidenţialele din SUA.

Urmărește
4488 afișări
Imaginea articolului Primul film despre uciderea lui Osama ben Laden, urmărit de peste 2,7 milioane de persoane - VIDEO

Primul film despre uciderea lui Osama ben Laden, urmărit de peste 2,7 milioane de persoane

Într-un comunicat, National Geographic a precizat că filmul a fost cel mai urmărit program în acest an la acest post şi că s-a plasat pe poziţia a şasea pe lista celor mai bune audienţe din istoria sa.

Anunţul, făcut luna trecută, că filmul "SEAL Team Six: The Raid on Osama bin Laden" va fi difuzat pentru prima dată de postul de televiziune National Geographic cu două zile înaintea scrutinului prezidenţial din 6 noiembrie a ridicat semne de întrebare.

Faptul că Harvey Weinstein, puternicul producător de la Hollywood şi unul dintre cei care strâng fonduri pentru campania lui Barack Obama, este distribuitorul şi unul dintre directorii de producţie ai acestui thriller de 90 de minute a alimentat publicitatea făcută în jurul filmului.

Regizorul John Stockwell a respins orice suspciune de propagandă în favoarea preşedintelui în exerciţiu şi a negat că filmul urmăreşte să ralieze persoanele indecise cu mai puţin de 48 de ore înainte de deschiderea birourilor de vot.

Osama ben Laden a fost ucis la 2 mai 2011 de un comando format din soldaţi americani de elită, care au ajuns noaptea cu elicopterul la Abbottabad, în Pakistan.

Un alt film despre această operaţiune, realizat de Kathryn Bigelow, urmează să ruleze în ianuarie la cinematografe.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici