- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Programul de austeritate al Greciei a fost aprobat de Parlament. Violenţe pe străzile Atenei - VIDEO
Parlamentul Greciei a aprobat miercuri programul de austeritate propus de guvern, necesar pentru ca statul să primească următoarea tranşă, de 12 miliarde de euro, dintr-un împrumut extern şi să evite falimentul, transmite Athens News.
Programul de austeritate al Greciei a fost aprobat de Parlament. Violenţe pe străzile Atenei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Un incendiu s-a declanşat, miercuri, în apropiere de intrarea în Ministerul grec de Finanţe, pe fondul confruntărilor dintre grupările de tineri şi forţele de ordine în piaţa Syntagma.
Miercuri după-amiaza, confruntările au provocat spitalizarea a 34 de persoane, între care 19 poliţişti, în timp ce forţele de poliţie au procedat la trei arestări, potrivit poliţiei şi serviciilor de urgenţă.
De asemenea, serviciile de urgenţă au anunţat că mai multe hoteluri de lux din piaţă au fost evacuate "preventiv".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
Către ora 14.00 GMT (17.00, ora României), lângă zidurile Parlamentului şi lângă tabăra montată de "indignaţii" greci, grupuri de persoane, cu faţa acoperită de cagule, atacau forţele antirevoltă, care au ripostat cu un "nor sufocant" de gaze lacrimogene.
Manifestanţii căutau să se refugieze, tuşind şi plângând, la o gură de metrou.
Incidente similare au avut loc miercuri dimineaţa, după un apel la formarea unui lanţ uman în jurul Parlamentului, lansat de "indignaţi", în semn de protest faţă de votul asupra unui plan-cadru care prevede, până în 2015, o amplificare a măsurilor de austeritate şi privatizări într-o serie de domenii. Mobilizarea, la care au luate parte câteva mii de persoane, nu s-a ridicat, totuşi, la nivelul aşteptărilor protestatarilor.
Programul a fost susţinut de 155 de parlamentari, din totalul de 300, în timp ce 138 au votat "împotrivă".
Planul propus de autorităţi vizează reduceri de cheltuieli, majorări de taxe şi înfiinţarea unei autorităţi de privatizare.
Joi va fi votată o a doua lege, care face posibile măsuri bugetare individuale şi privatizarea unor active ale statului.
Grecia trebuie să implmenteze planul de austeritate de 28 de miliarde de euro pe o perioadă de cinci ani pentru a-şi asigura fonduri de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, evitând astfel intrarea în incapacitate de plată.
Aprobarea de către Parlament a măsurilor de austeritate reprezintă pentru guvern prima etapă a unui program de 78 de miliarde de euro, care pe lângă reducerile de cheltuieli în valoare de 28 de miliarde de euro decise miercuri vizează şi privatizări în valoare de 50 de miliarde de euro. Votul din Parlament, umbrit de o grevă de 48 de ore, a devenit ţinta unor proteste violente care au dus la intervenţia poliţiei împotriva manifestanţilor, notează Bloomberg.
Pe lângă vânzarea de active, precum Public Power Corp - fostul monopol de stat în sectorul energetic, şi taxe de 1-5% pe salarii, programul premierului include taxe mai mari pentru restaurante şi baruri, accize majorate pentru păcură şi coborârea pragului pentru aplicarea impozitului de la 12.000 de euro la 8.000 de euro. Cotidianul elen To Vima a calculat că povara fiscală suplimentară pentru o familie de patru persoane va creşte cu 2.795 de euro, sumă similară cu venitul pe o lună.
Euro a înregistrat miercuri variaţii în contextul clarificării poziţiei parlamentarilor indecişi. Atenţia se transferă asupra votului, joi, a unei a doua legi, care autorizează implementarea măsurilor de austeritate. Un succes joi ar permite ministrului de Finanţe Evangelos Venizelos să participe duminică la o şedinţă cu omologii săi europeni pentru discuţii care vizează eliberarea celei de-a cincea tranşe, de 12 miliarde de euro, a pachetului de împrumuturi totalizând 110 miliarde de euro, convenit anul trecut cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
"Sentimentul dominant în Europa va fi de uşurare. Vor fi întotdeauna oameni care spun că de fapt nu se va schimba nimic, dar cel puţin se vor calma pieţele financiare şi vom câştiga timp", a afirmat, înainte de încheierea votului, Tobias Blattner, economist la Daiwa Capital Markets Europe.
Euro se tranzacţiona la 1,4381 dolari la 16:16 la Atena, comparativ cu 1,4421 înainte de începerea votului.
Randamentul obligaţiunilor elene pe doi ani, care a atins un nivel de 30% la 16 iunie, a scăzut la 26,56%, de la 28,54% marţi.
În faţa Parlamentului au fost aliniaţi foarte mulţi poliţişti, pentru a proteja legislativul de protestatari, în contextul riscului ca măsurile de austeritate să nu fie aprobate, situaţie care ar fi condus la prima intrare în incapacitate de plată a unui stat din zona euro. Grecia trebuie să achite în august împrumuturi în valoare de 6,6 miliarde de euro, iar oficiali guvernamentali au afirmat că ar putea rămâne, până la mijlocul lunii iulie, fără bani pentru a plăti salariile şi pensiile.
Premierul elen, George Papandreou, a dus lupta pentru a obţine acordul Parlamentului concomitent cu eforturile oficialilor europeni de a convinge creditorii privaţi să participe la sprijinirea Greciei. Oficiali din Ministerul de Finanţe german au programat pentru miercuri o întâlnire la Berlin cu reprezentanţi ai băncilor şi asigurătorilor pentru a discuta un plan francez de implicare a investitorilor privaţi care deţin obligaţiuni.
Implementarea de noi măsuri de austeritate ameninţă să agraveze recesiunea ce durează deja de trei ani şi să complice eforturile guvernului de a creşte veniturile, notează Bloomberg. Economia se va contracta cu 3,8% în acest an, potrivit estimărilor Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional, după un declin de 4,4% anul trecut, în timp ce nivelul de îndatorare, cel mai ridicat din istoria zonei euro, va atinge 165% din PIB anul următor.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO