În cel puţin o locaţie, poliţia a acţionat cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc, alungând şi lovind protestatarii, după ce o mulţime de tineri au aruncat cu pietre în forţele de ordine, potrivit unui corespondent Reuters.
Demonstraţiile vin la căteva zile după ce armata i-a cerut demisia şefului statului pentru a pune capăt crizei politice cu care se confruntă ţara. Televiziunea algeriană de stat a difuzat imagini de la alte proteste care au loc în mai multe oraşe din ţară.
Protestele au fost în cea mai mare parte paşnice, dar au pus presiune pe armată pentru a restabili ordinea.
#Algeria: Water Cannon seen used against peaceful protesters today.
This is week 6 of protests to end Bouteflika’s rule. Video: pic.twitter.com/HcS6Ec2XHQ
— Joyce Karam (@Joyce_Karam) March 29, 2019
Majoritatea oamenilor sunt împotriva preşedintelui Bouteflika şi a cercului său apropiat, aceştia respingând în acelaşi timp intervenţia armatei în viaţa politică.
”Presiunea străzii va continua până când sistemul va pleca”, a declarat Mohamed Djemai, un student de 25 de ani.
Sute de protestatari din toate păturile sociale, inclusiv jurnalişti, medici, profesori şi oameni fără adăpost participă la aceste demonstraţii care au început cu câteva săptămâni în urmă, aceasta fiind cea mai mare de până acum.