Prima pagină » Știri externe » Purtătorul de cuvânt al Kremlinului laudă Rusia şi China pentru atitudinea faţă de „acţiunile provocatoare a căror sursă este SUA”: „China şi Rusia nu vor să conducă lumea, spre deosebire de alte ţări”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului laudă Rusia şi China pentru atitudinea faţă de „acţiunile provocatoare a căror sursă este SUA”: „China şi Rusia nu vor să conducă lumea, spre deosebire de alte ţări”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului laudă Rusia şi China pentru atitudinea faţă de „acţiunile provocatoare a căror sursă este SUA”: „China şi Rusia nu vor să conducă lumea, spre deosebire de alte ţări”
„Actualizându-şi relaţiile bilaterale, Rusia şi China nu urmăresc să fie la conducerea lumii. Ştim că alte ţări manifestă o astfel de tendinţă”, a declarat Peskov, duminică.
 
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Rusiei a atras atenţia asupra „similitudinii absolute a atitudinii [Rusiei şi Chinei] faţă de diferite tipuri de acţiuni provocatoare, a căror sursă sunt Statele Unite”. Moscova şi Beijingul sunt la unison în ceea ce priveşte evaluarea „inadmisibilităţii unui astfel de comportament destabilizator”, a adăugat el.
 
Preşedinţii Vladimir Putin şi Xi Jinping s-au întâlnit în cadrul summit-ului Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS) la Samarkand săptămâna trecută. Aceştia s-au întâlnit pentru discuţii bilaterale, dar şi în format tripartit, cu participarea preşedintelui mongol. Şefii de stat au participat, de asemenea, la o reuniune a Consiliului şefilor de stat din cadrul OCS.
 
Ajutorul de la Kremlin, Iury Ushakov, a raportat ulterior că au fost discutate toate problemele principale. Liderul chinez a subliniat că Beijingul este pregătit să colaboreze cu Rusia, pentru a oferi sprijin reciproc în chestiuni de interes cheie pentru fiecare dintre ele.
 
Aceasta a fost a doua întâlnire în persoană a celor doi lideri în acest an. Precedenta lor întâlnire a avut loc în februarie, când Putin a participat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing.