Qatarul analizează posibilitatea unei implicări militare în Siria

Qatarul, un susţinător important al insurgenţilor care se opun regimului Bashar al-Assad, a sugerat că ar putea interveni militar în războiul civil din Siria, cum a făcut Rusia, însă a transmis că preferă o soluţie politică pentru această criză.

Urmărește
15733 afișări
Imaginea articolului Qatarul analizează posibilitatea unei implicări militare în Siria

Qatarul analizează posibilitatea unei implicări militare în Siria

Această declaraţie, făcută de ministrul qatariot al Afacerilor Externe, Khalid al Attiyah, într-un interviu acordat miercuri canalului american de televiziune CNN, a generat un răspuns imediat din partea Guvernului sirian, al cărui reprezentant a afirmat că Damascul ar răspunde ferm unei "agresiuni directe".

Qatarul s-a impus de la izbucnirea conflictului ca susţinător al rebelilor sirieni, cărora acesta le furnizează arme, mijloace financiare şi le oferă asistenţă politică. Intervenţia Rusiei a permis forţelor care îl susţin pe preşedintele Bashar al-Assad să recupereze anumite teritorii pierdute în ceea ce regimul consideră drept "Siria utilă".

Ministrul qatariot a fost întrebat dacă emiratul ar încuraja poziţia Arabiei Saudite, care nu exclude o opţiune militară în Siria din cauza intervenţiei ruse. "Vom depune toate eforturile, oricare ar fi ele, cu fraţii noştri saudiţi şi turci, pentru a pune în practică orice măsură care protejează poporul sirian şi Siria de o diviziune a teritoriului", a spus Khalid al Attiyah.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici