- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Raport ONU: Coreea de Nord deţine mai multe instalaţii nucleare secrete
Experţi din cadrul ONU cred că Phenianul deţine cel puţin o instalaţie nucleară secretă, potrivit unui raport al ONU care nu a fost, încă, publicat, relatează BBC News Online.
Raport ONU: Coreea de Nord deţine mai multe instalaţii nucleare secrete (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Raportul se bazează pe dovezi furnizate de cercetătorul Siegfried Hecker, care a vizitat o instalaţie secretă, în noiembrie 2010. El a declarat unui Comitet de experţi că centrifugele pe care le-a văzut provin, probabil, de la alte instalaţii secrete, se arată în raport, care citează diplomaţi neidentificaţi. Raportul acestui Comitet, care nu a fost publicat, a fost trimis săptămâna trecută Consiliului de Securitate.
În noiembrie, oficiali nord-coreeni i-au arătat lui Hecker, de la Universitatea din Stanford, o instalaţie de îmbogăţire a uraniului aparent integral funcţională, în cadrul complexului Yongbyon. Comitetul de experţi, care evaluează sancţiunile contra regimului de la Phenian, a fost invitat să realizeze un raport, după ce Hecker a informat Consiliul de Securitate asupra vizitei sale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
Unii diplomaţii au declarat pentru Bloomberg News că raportul a conchis că centrifugele şi alte echipamente de la reactorul de la Yongbyon au fost folosite, anterior, într-una sau mai multe instalaţii secrete.
Potrivit diplomaţilor citaţi, a căror identitate nu a fost dezvăluită, pentru că raportul nu a fost publicat, Hecker a spus Comitetului că este improbabil ca nord-coreenii să fi produs tot echipamentul. El a declarat că este mai probabil ca aceştia să fi importat unele materiale şi să le fi asamblat în cel puţin un loc secret, după care le-au mutat la Yongbyon.
Raportul Comitetului a recomandat înăsprirea sancţiunilor, inlusiv blocarea averilor şi introducerea unor interdicţii de călătorie contra unor oficiali din domeniul nuclear, potrivit informaţiilor furnizate de diplomaţi. Se aşteaptă ca raportul să fie făcut public către sfârşitul acestei săptămâni. În decembrie, unii oficiali americani şi-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea că nord-coreenii ar putea deţine mai multe instalaţii secrete, în urma unei întâlniri cu Hecker.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO