Armata ucraineană a primit informaţii despre tot mai multe despre jafuri în oraşul Herson, controlat de Rusia, au anunţat sâmbătă reprezentanţii armatei.
„Numărul de cazuri de jafuri şi acţiuni ilegale în Herson a crescut. Ocupanţii confiscă maşini de la populaţia locală şi încearcă să părăsească oraşul folosind trecerea cu feribotul de lângă podul Antonivskyi”, a afirmat Statul Major General al Forţelor Armate ucrainene.
Armata ucraineană susţine că sâmbătă a distrus 18 rachete de croazieră în timpul atacurilor ruseşti asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară.
Potrivit Forţelor aeriene „rachetele de croazieră inamice au fost distruse de aviaţie, unităţi de rachete antiaeriene şi grupuri mobile de foc”.
„În plus, ruşii au atacat de pe navele din Marea Neagră cu rachete de croazieră Kalibr. În total, 16 lansări”, au anunţat, pe internet, reprezentanţii Forţelor Aeriene ale Ucrainei.
Peste 1,5 milioane de clienţi din Ucraina au rămas fără curent electric în urma unui nou val de atacuri ruseşti, a declarat sâmbătă şeful adjunct al biroului preşedintelui ucrainean.
Reparaţiile au început imediat, a anunţat Kyrylo Timoşenko, pe Telegram.
Noua serie de atacuri a afectat sâmbătă infrastructura din centrul şi vestul Ucrainei, potrivit oficialilor din diferite regiuni.
Rusia a declarat sâmbătă că forţele sale au împiedicat o tentativă a Ucrainei de a trece de linia sa de control în regiunea Herson din sudul Ucrainei, unde evacuează civili în aşteptarea unei contraofensive ucrainene mai ample.
„Toate atacurile au fost respinse, inamicul a fost împins înapoi pe poziţiile lor iniţiale”, a declarat Ministerul Apărării, adăugând că ofensiva ucraineană a fost lansată spre aşezările Piatykhatky, Suhanove, Sablukivka şi Bezvodne, pe partea de vest a râului Dnipro, conform agenţiei Reuters.
Infrastructura critică din Ucraina a fost din nou lovită sâmbătă, în mai multe regiuni fiind raportate lovituri asupra unor instalaţii energetice, informează Reuters.
În urma loviturilor de artilerie grea efectuate de forţele ruse, au rezultat distrugeri la 20 de clădiri rezidenţiale, iar mai multe conducte de gaze naturale sunt grav avariate. Circa 1.000 de gospodării au rămas fără acces la reţeaua de electricitate
Antony Blinken afirmă că SUA vor menţine contactele cu Rusia, dar că orice diplomaţie mai amplă depinde de interesul preşedintelui Vladimir Putin de a arăta „interesul de a opri agresiunea”.
Blinken a subliniat recentele atacuri ale Rusiei asupra centralelor electrice şi a altor infrastructuri civile din Ucraina şi mobilizarea de trupe pe care le-a numit „în mod oribil, carne de tun pe care Putin încearcă să le arunce în război”.
„Diferenţa fundamentală este că ucrainenii luptă pentru ţara lor, pentru pământul lor, pentru viitorul lor. Nu şi Rusia, iar cu cât mai repede preşedintele Putin va înţelege acest lucru şi va ajunge la această concluzie, cu atât mai repede vom putea pune capăt acestui război”.
Forţele ucrainene au bombardat poziţii ruseşti în regiunea ocupată Kherson, vizând rutele de reaprovizionare peste un râu important, în timp ce se apropiau vineri de un asalt complet asupra oraşului cheie.
Statele Unite vor lua în considerare toate mijloacele de a promova diplomaţia cu Rusia dacă observă o deschidere, dar în momentul de faţă Moscova nu dă niciun semn că este dispusă să se angajeze în discuţii semnificative, susţine secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken.