Războiul Israel-Hamas. OMS susţine că principalul spital din Gaza nu mai este funcţional / Un oficial palestinian cere ONU şi UE să „paraşuteze ajutoare” / Israel decretează pauză umanitară de 6 ore în Rafah / Alţi doi lideri Hamas au fost eliminaţi

  • Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) susţine că spitalul Al-Shifa din oraşul Gaza „nu mai funcţionează ca spital”
  • OMS arată într-un raport că „schimbul de focuri de armă şi bombardamentele din zonă au exacerbat circumstanţele deja critice”
  • Ministerul Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas, spune că cel puţin 2.300 de persoane se află încă în Al-Shifa, într-o actualizare distribuită de OMS
Urmărește
3933 afișări
Imaginea articolului Războiul Israel-Hamas. OMS susţine că principalul spital din Gaza nu mai este funcţional / Un oficial palestinian cere ONU şi UE să „paraşuteze ajutoare” / Israel decretează pauză umanitară de 6 ore în Rafah / Alţi doi lideri Hamas au fost eliminaţi

Sursa foto: AP / Mediafax Foto

UPDATE Israel: ostatici în spitalul de pediatrie Rantisi din oraşul Gaza

Hamas ţinea ostatici israelieni în Spitalul de copii Rantisi din oraşul Gaza. Acest lucru a fost raportat de purtătorul de cuvânt al armatei Daniel Hagari, care a spus că au fost găsite un tunel, arme, explozibili şi o zonă probabil destinată a fi folosită pentru a ascunde ostatici.

UPDATE Medicul MSF din spitalul al-Shifa: Situaţie inumană

„Nu există curent, nu există apă. Nu mai avem mâncare. Oamenii vor muri în câteva ore fără un sistem de ventilaţie funcţional. În faţa intrării principale sunt multe cadavre, inclusiv pacienţi răniţi, dar nu îi putem lăsa să intre în spital”. Este ceea ce relatează Medicii fără frontiere, care în această dimineaţă a reuşit să ia legătura cu unul dintre chirurgii săi care lucrează la spitalul Al Shifa din Fâşia Gaza. „Noi, medicii de la spital, suntem pregătiţi să părăsim spitalul doar dacă pacienţii sunt evacuaţi mai întâi: nu vrem să ne lăsăm pacienţii”, a spus el, subliniind că „situaţia este gravă, inumană”.

UPDATE Biden către Israel: acţiuni mai puţin invazive în spitalul din Gaza

Preşedintele american Joe Biden a cerut Israelului „acţiuni mai puţin invazive” împotriva spitalului Al-Shifa din Gaza.

UPDATE Netanyahu, către soldaţi: Război până la sfârşit contra Hamas

Războiul dintre Israel şi Hamas din Gaza este un „război până la capăt”, şi nu o altă rundă de lupte, „dacă nu îl punem capăt, Hamas se va întoarce”. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a spus acest lucru în timp ce vorbea cu soldaţii unui batalion mixt al armatei israeliene. Netanyahu s-a întâlnit cu soldaţi aparţinând batalionului de infanterie Caracal al Forţelor de Apărare Israelului, în apropiere de graniţa cu Gaza.

UPDATE Israel: Încă doi comandanţi Hamas au fost ucişi în Gaza

Armata israeliană şi Shin Bet (serviciul de securitate internă) au declarat că comandantul diviziei de rachete antitanc a Brigăzii Khan Younis Yaqub Ashur şi fostul şef al serviciilor de informaţii militare ale grupului, Muhammad Khamis Dababesh, au fost ucişi. Acesta din urmă, au adăugat ei, a fost reprezentantul Hamas la mitingurile fracţiunilor naţionale şi islamice din Gaza în ultimii doi ani.

UPDATE Ministerul Sănătăţii al Hamas: Numărul morţilor creşte la 11.360

Numărul persoanelor care au murit în Fâşia Gaza din 7 octombrie a crescut la 11.360, potrivit ultimului bilanţ al Ministerului Sănătăţii Hamas. Acest lucru a fost raportat de agenţia de presă palestiniană Wafa. Printre morţii de până acum se numără 4.609 de minori, 3.100 de femei şi 678 de bătrâni. Numărul răniţilor a ajuns însă la 28.000. În Cisiordania, numărul palestinienilor ucişi a crescut la 180, iar numărul răniţilor - la 2.700. Ministerul reiterează că este dificil de adunat informaţii din cauza lipsei de comunicare şi a atacurilor asupra spitalelor, dar precizează că 3.250 de cetăţeni, dintre care 1.700 de minori, sunt încă dispăruţi.

UPDATE Bazele americane, atacate în Siria

UPDATE Israelianul ucis ieri a fost lovit de o rachetă Hezbollah

Israel Electric Corporation spune că israelianul mort este unul dintre lucrătorii săi, Shalom Aboudi, în vârstă de 56 de ani. Racheta lansată ieri în nordul Israelului de Hezbollah a lovit mai multe vehicule în apropierea comunităţii din nordul Dovev. Unele dintre victime au fost angajaţi IEC care veniseră din Liban pentru a repara liniile electrice avariate într-un incendiu anterior. Compania a spus că Aboudi a fost angajat de 34 de ani şi lasă în urmă o soţie şi doi copii.

UPDATE În spitalul Al-Shifa au rămas 650 de pacienţi şi 2.500 de persoane strămutate

Aproximativ 650 de pacienţi, 500 de lucrători din domeniul sănătăţii şi aproximativ 2.500 de persoane strămutate rămân în interiorul complexului spitalicesc al-Shifa asediat din Gaze, potrivit Mohammed Zaqout, directorul spitalelor din Gaza, citat de Al Jazeera. În weekend, oficialii au declarat că aproximativ 1.500 de pacienţi, 1.500 de lucrători sanitari şi 7.000 de persoane strămutate s-au refugiat în al-Shifa. Cei din interior au raportat că au fost blocaţi de focul lunetiştlor israelieni. Israelul spune că a oferit trecere în siguranţă celor care voiau să plece. Un oficial al Naţiunilor Unite, vorbind anonim, a spus că pacienţii rămaşi au nevoie de proceduri speciale pentru evacuare, inclusiv ambulanţe echipate pentru a-i duce la spitalele egiptene.

UPDATE Premierul palestinian cere ONU şi UE să "paraşuteze ajutoare" în Gaza

Prim-ministrul palestinian Mohammad Shtayyeh a cerut luni Uniunii Europene şi Naţiunilor Unite să "paraşuteze ajutoare" în Fâşia Gaza, devastată de luptele dintre Israel şi Hamas.

"Fac apel la Naţiunile Unite şi la Uniunea Europeană să paraşuteze ajutoare în Fâşia Gaza, în special în partea de nord", a declarat el, referindu-se la zona în care luptele sunt cele mai intense.

UPDATE Isaac Herzog neagă că Israelul ar fi lovit spitalul Al-Shifa din Gaza

Preşedintele israelian Isaac Herzog a negat că Israelul ar fi lovit spitalul Al-Shifa din Gaza, care, potrivit OMS, a rămas fără apă şi electricitate timp de trei zile.

„Noi negăm acest lucru, există o mulţime de interpretări din partea Hamas... dar există electricitate în Shifa, totul funcţionează”, a declarat Herzog.

UPDATE Luptele din jurul celui mai mare spital din Gaza lasă multe persoane blocate

Mii de persoane au rămas blocate luni în spitalul Al-Shifa, cel mai mare spital din Gaza, unde evacuările au fost îngreunate de luptele violente dintre forţele israeliene şi cele ale Hamas.

Condiţiile se înrăutăţesc pentru sute de pacienţi şi pentru alte mii de persoane care se adăpostesc în jurul spitalului Al-Shifa, care a devenit un punct central în războiul care durează de cinci săptămâni.

Duminică, martorii de la spitalul din oraşul Gaza au declarat pentru AFP că "lupte violente" au avut loc pe tot parcursul nopţii.

În timp ce zgomotul focurilor de armă de calibru mic şi al bombardamentelor aeriene au răsunat în complexul vast, medicii au raportat că doi bebeluşi au murit după ce a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică a incubatoarelor lor.

UPDATE Alţi doi soldaţi israelieni au fost ucişi în operaţiunile din Gaza

Forţele de Apărare ale Israelului afirmă că încă doi dintre soldaţii săi au fost ucişi în luptele din Gaza.

Astfel, numărul total al celor ucişi în operaţiunile din interiorul Fâşiei Gaza ajunge la 44.

Armata israeliană a declarat că soldaţii eraumembri ai brigăzii de comando, maiorul Isachar Natan, în vârstă de 28 de ani, şi sergentul-major Itay Shoham, în vârstă de 21 de ani.

UPDATE Un copil american de 3 ani se află printre ostaticii reţinuţi în Gaza

Preşedintele SUA, Joe Biden, a discutat duminică cu emirul Qatarului despre războiul din Gaza, inclusiv despre eforturile de eliberare a ostaticilor, negociate de Qatar.

Într-un rezumat al convorbirii, Casa Albă a dezvăluit că unul dintre ostaticii reţinuţi este un copil american în vârstă de 3 ani, ai cărui părinţi au fost ucişi de Hamas în timpul atacurilor din 7 octombrie în Israel.

„Cei doi lideri au fost de acord că toţi ostaticii trebuie să fie eliberaţi fără întârziere”, a precizat Casa Albă.

UPDATE Sălile de operaţie sunt complet scoase din funcţiune la cel mai mare spital din Gaza

Niciuna dintre sălile de operaţie de la Spitalul Al-Shifa din Gaza nu funcţionează din cauza lipsei de electricitate, a declarat directorul centrului medical pentru Al-Araby TV.

„Salile de operaţie sunt complet scoase din funcţiune, iar acum răniţii vin la noi şi nu le putem oferi altceva decât primul ajutor. Cine are nevoie de operaţie moare şi noi nu putem face nimic pentru el”, a declarat dr. Muhammad Abu Salmiya.

UPDATE Un medic de la spitalul Al-Shifa susţine că „nici un militant” nu se află în unitatea medicală

Nu există „un singur militant” în interiorul Al-Shifa, a declarat medicul şef al secţiei de chirurgie a spitalului.

Israelul a acuzat anterior Hamas că operează un centru de comandă subteran sub locul celui mai mare spital din Gaza, ceea ce Hamas neagă vehement.

Întrebat dacă Hamas operează în interiorul Al-Shifa, doctorul Marwan Abu Saada numeşte acuzaţia o „mare minciună”.

”Aceasta este o invitaţie deschisă către comunitatea internaţională şi chiar către israelieni. Sunt în imediata apropiere a spitalului Shifa. De ce să nu intră să verifice?

Suntem civili. Sunt medic-chirurg. Avem personal medical, avem pacienţi şi persoane strămutate. Nimic altceva", a declarat Abu Saada.

UPDATE SUA atacă bazele iraniene din Siria

SUA a efectuat raiduri aeriene asupra a două baze iraniene din sud-estul Siriei, în urma atacurilor recente împotriva propriului personal militar din Siria şi Irak.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, spune că atacurile au fost efectuate împotriva bazelor „folosite de Corpul Gărzii Revoluţionare Islamice (IRGC) din Iran şi de grupurile afiliate Iranului”.

Într-o declaraţie oficială, Austin afirmă: „Raidurile au fost efectuate împotriva unei unităţi de antrenament şi a unei case conspirative în apropierea oraşelor Abu Kamal şi, respectiv, Mayadin. Statele Unite se vor apăra pe sine, personalul şi interesele sale”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici