- Home
- Externe
- ATENA, (06.07.2015, 07:34)
- Gaidau Ion
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Reacţii internaţionale după referendumul din Grecia: Sute de manifestanţi au sărbătorit la Paris. Acţiunile europene au deschis în scădere. "Europa este pe moarte", afirmă opozanţii UE
Oficiali politici din state europene s-au exprimat pe larg, duminică seara, pe marginea referendumului din Grecia, încheiat cel mai probabil cu victoria taberei care se opune propunerilor creditorilor internaţionali, Berlinul considerând "greu de imaginat" începerea unor noi negocieri. Sute de militanţi de stânga au sărbătorit, duminică seara, la Paris. Acţiunile europene au deschis, luni, în scădere. Rezultatul votului i-a încântat pe opozanţii Uniunii Europene, în timp ce preţul petrolului a scăzut cu până la 4%.
Urmărește
6332 afișări
Reacţii internaţionale după referendumul din Grecia (Imagine: HEPTA/Mediafax Foto)
UPDATE - Merkel: Referendumul grec nu lasă nicio bază pentru negocierea vreunui ajutor
Angela Merkel este de părere că nu există nicio bază pentru negocierea unui nou pachet de salvare a Atenei, în urma respingerii decisive a reformei şi tăierilor bugetare prin referendumul de duminică, a declarat luni un purtător de cuvânt al Guvernului german, relatează DPA în pagina electronică.
UPDATE - Juppé îndeamnă UE să "organizeze" ieşirea "nedramatică" a Greciei din zona euro
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Audieri pe bandă rulantă în Parlament ale noilor miniştri/ Propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei a fost aprobată de parlamentari/ Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor/ Tanczos Barna a fost audiat la Parlament şi a fost avizat favorabil pentru Ministerul Finaţelor
-
Tanczos Barna a fost audiat la Parlament. Viitorul ministru de Finanţe, avizat favorabil
-
Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor
Fostul premier Alain Juppé (Les Républicains) a îndemnat luni Uniunea Europeană (UE) să "organizeze" ieşirea Greciei din zona euro în mod "nedramatic", la o zi după respingerea prin referendum a planului creditorilor, relatează AFP în pagina electronică.
UPDATE - Preţurile petrolului au scăzut cu până la 4% din cauza temerilor provocate de criza din Grecia
Pieţele energiei şi mărfurilor sunt dominate luni de reticenţa investitorilor la plasamente riscante, iar preţurile au scăzut puternic, mai ales cele ale petrolului şi metalelor industriale, din cauza temerilor provocate de o posibilă ieşire a Greciei din zona euro, relatează MarketWatch.
Chiar şi aurul, considerat plasament sigur de către investitori, nu s-a ridicat la înălţimea numelui său, pe piaţă având loc vânzări extinse.
La bursa americană Nymex, contractele futures pentru petrolul cu livrare în august sunt în declin cu 4,25%, respectiv 2,4 dolari, la 54,5 dolari pe baril.
La Londra, preţul petrolului Brent este în scădere cu 2,2%, sau cu 1,31 dolari, la 59 dolari pe baril.
Investitorii reacţionează şi la declinul puternic al cotaţiilor înregistrat vineri. Preţul petrolului este scăzut în special în SUA, din cauza nivelului neaşteptat de ridicat al stocurilor, a arătat Daniel Ang, analist la Philip Futures.
Alt factor negativ pentru cotaţiile petrolului este reprezentat de negocierile privind programul nuclear iranian, care ar putea să fie finalizate în această săptămână.
Preţurile metalelor sunt la rândul lor afectate de rezultatul referendumului din Grecia, investitorii fiind îngrijoraţi că incertitudinile ar putea influenţa negativ creşterea economiei mondiale.
Scăderea din ultimele trei săptămâni a bursei din China, care a pierdut circa 2.400 de miliarde de dolari din capitalizare, a marcat încrederea pe pieţele de mărfuri, au explicat analişti ai Australia and New Zealand Banking Group.
Contractele pentru cuprul cu livrare în septembrie au scăzut cu 3,6%, respectiv 10 cenţi, la 2,539 dolari livra.
Preţul aurului cu livrare în august a scăzut cu 40 de cenţi, la 1.163,1 dolari uncia. Incapacitatea aurului de a creşte, după un declin de aproape 10% consemnat săptămâna trecută, în pofida crizei elene, a luat prin surprindere investitorii.
UPDATE - "Europa este pe moarte", afirmă opozanţii UE după referendumul grec
Rezultatul referendumului din Grecia, care i-a şocat pe liderii zonei euro, i-a încântat pe opozanţii Uniunii Europene, care au apreciat că întregul proiect european, inclusiv moneda euro, este pe moarte, relatează Reuters în pagina electronică.
Respingând cerinţele creditorilor internaţionali la referendumul de duminică, grecii au dat una dintre cele mai mari lovituri eforturilor Europei de a crea o uniune monetară solidă, de la lansarea euro în 1999.
"Proiectul UE este acum pe moarte", a afirmat Nigel Farage, liderul Partidului Independenţei din Marea Britanie (UKIP), o formaţiune antieuropeană care a obţinut 12,6% din voturi, dar un singur loc în Parlament, la alegerile generale de la 7 mai.
"Este fantastic să vezi curajul poporului grec în faţa intimidării politice şi economice a Bruxellesului", a adăugat Farage.
El şi-a exprimat speranţa că britanicii vor urma exemplul grecilor la referendumul pe care premierul David Cameron s-a angajat să îl organizeze până la sfârşitul lui 2017 pe tema menţinerii Marii Britanii în Uniunea Europeană.
Din Franţa până în Finlanda, în sudul şi nordul Europei, euroscepticii au lăudat democraţia greacă, pentru că a respins ceea ce unii numesc "oligarhia" care conduce blocul comunitar.
Pentru opozanţii integrării europene, criza greacă oferă mai multe lecţii: de la slăbiciunea zonei euro formată din 19 membri, la eşecul elitelor de a ţine cont de opiniile propriilor cetăţeni sau de pieţe.
Partidele antieuropene de extremă-stânga şi extremă-dreapta au obţinut mai mult de un sfert dintre mandatele din Parlamentul European la alegerile de anul trecut. Acestea afirmă că euro şi UE sunt construcţia unei elite care a condus 500 de milioane de europeni spre stagnare economică şi nu a reuşit să apere muncitorii de globalizare, imigraţie şi declin.
"NU. NU. NU. Nu Uniunii Sovietice a şomajului şi imigraţiei. Da pentru o Europă fondată pe muncă şi respect pentru popor", a scris pe Twitter Matteo Salvini, liderul partidului antieuropean italian Liga Nordului.
Rezultatul referendumului "trebuie să ducă la o plecare rapidă a Greciei din zona euro, cu cât mai repede cu atât mai bine", a apreciat politicianul populist olandez Geert Wilders. "Astăzi este începutul dezmembrării zonei euro", a adăugat el.
Liderul de extremă-dreapta francez Marine Le Pen a declarat la rândul său că rezultatul este o victorie împotriva "oligarhiei Uniunii Europene".
"Statele europene ar trebui să profite de acest eveniment să se strângă la masa negocierilor, să ia act de eşecul euro şi al austerităţii şi să organizeze dizolvarea sistemului monedei unice, care este necesară pentru a reveni la creştere economică, locuri de muncă şi reducerea datoriilor", a adăugat Le Pen, preşedinta Frontului Naţional.
Dacă Grecia va ieşi din zona euro, opozanţii britanici ai UE vor vedea fundalul ideal pentru referendumul privind apartenenţa Marii Britanii la blocul comunitar.
"Haosul general din jurul crizei greceşti este o tragedie care subliniază slăbiciunea şi inflexibilitatea instituţiilor europene", a declarat pentru Reuters Richard Tice, un om de afaceri britanic care finanţează campania pentru ieşirea Marii Britanii din UE.
UPDATE - Acţiunile europene au deschis în scădere după votul din Grecia
Acţiunile marilor companii europene au început tranzacţiile de luni în scădere, în frunte cu titlurile italiene şi portugheze, după ce grecii au respins austeritatea la referendumul de duminică.
Indicele FTSE MIB al bursei din Milano este în declin cu 2,4%, iar PSI 20 al bursei din Lisabona cu 1,8%. În Spania, indicele IBEX al bursei din Madrid este în scădere cu 1,3%, relatează Bloomberg.
Bursa din Atena este închisă încă din data de 29 iunie, la fel ca şi băncile, autorităţile elene impunând controlul capitalului înainte de referendum.
Indicele pan-european Stoxx 600 este în scădere cu 1%, cel mai mare declin fiind înregistrat de bănci.
Acţiunile Banca Monte dei Paschi di Siena conduc declinul titlurilor bancare, cu 4,9%, în timp ce Banco Popolare coboară cu 3,6%.
UPDATE - Sute de manifestanţi au sărbătorit la Paris
Sute de militanţi de stânga s-au adunat duminică seara în Piaţa Republicii din Paris, pentru a sărbători victoria opozanţilor măsurilor de austeritate la referendumul din Grecia şi a-şi exprima sprijinul pentru poporul elen, relatează AFP în pagina electronică.
Grecia a făcut "un pas spre ieşirea din zona euro", a apreciat un ministru adjunct rus al Economiei, Aleksei Lihaciov, relatează Le Monde în pagina electronică.
Cu toate acestea, el a afirmat că este prematur să se spună dacă Grecia "va merge până la capătul drumului".
"O eventuală ieşire a Greciei din zona euro ar fi o terapie de şoc pentru Uniunea Europeană", a continuat el, adăugând că se aşteaptă, "în primă fază, la o prăbuşire a euro în faţa dolarului, dar nu în manieră catastrofală".
O reacţie dură a venit din partea Berlinului.
Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a denunţat referendumul organizat în Grecia, apreciind că premierul grec Alexis Tsipras a "aneantizat ultima pasarelă prin care un compromis ar fi putut fi găsit".
Noi negocieri sunt "greu de imaginat", deoarece Tsipras "a tăiat ultimele punţi" dintre Grecia şi Europa, a declarat el.
În schimb, preşedintele italian Sergio Mattarella le-a cerut europenilor să-şi arate "solidaritatea" faţă de Grecia, care "face parte din Europa". De asemenea, el le-a cerut liderilor greci să de dovadă de acelaşi spirit.
Şeful statului italian a apreciat că decizia cetăţenilor greci trebuie tratată cu "respect".
Uniunea Europeană are nevoie de "scenarii inedite, care să le ceară tuturor un simţ al responsabilităţii, o viziune pe termen lung şi strategică", a subliniat el.
Zona euro "este în măsură să facă faţă unei crize de încredere şi unor eventuale atacuri speculative", dă asigurări un comunicat al Ministerului italian al Economiei şi Finanţelor.
În Spania, Podemos a salutat o victorie a democraţiei.
Pablo Iglesias, liderul partidului antiliberal spaniol Podemos, aliat al Syriza, şi-a manifestat bucuria după anunţarea primelor rezultate parţiale care indică o victorie a taberei "nu" în referendumul din Grecia, apreciind că "democraţia a câştigat" în această ţară.
Citeşte şi:
Partidul antiliberal spaniol Podemos se bucură de victoria taberei "nu" în referendumul din Grecia
"Respirăm bucurie la sediul Syriza", a afirmat la rândul său Rafael Mayoral, un alt lider al Podemos, prezent în Grecia.
În schimb, potrivit El Pais, premierul spaniol Mariano Rajoy a convocat de urgenţă, pentru luni dimineaţă, Comisia pentru Afaceri Economice.
Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 89,95 la sută din voturi, 61,41 % dintre alegători au respins măsurile economice propuse de Grupul Bruxelles, iar 38,59 % s-au pronunţat în favoarea acestora.
Citeşte şi:
REFERENDUM ISTORIC. Rezultate oficiale parţiale: 61% dintre greci au respins măsurile creditorilor internaţionali/Tsipras: "Grecia se va întoarce la masa de negocieri" - LIVE TEXT
Prezenţa la urne a fost de 62,18 %.
Întrebarea adresată la referendum a fost: "Ar trebui acceptată propunerea formulată către Eurogrup, pe 25 iunie, de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional?" Prima căsuţă pe buletinul de referendum a fost "nu", iar a doua "da".
Referendumul de duminică a fost organizat la iniţiativa premierului de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, care a vrut să afle opiniile majorităţii cetăţenilor despre măsurile de austeritate propuse de creditorii ţării. Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional nu vor lua nicio decizie privind situaţia din Grecia înainte de referendum. Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marţi, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă o plată de 1,6 miliarde de euro către FMI.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).
Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime. Deocamdată, Grecia nu va intra oficial în incapacitate de plăţi doar pentru că Fondul Monetar Internaţional oferă unei ţări aflate în default tehnic o lună până la constatarea oficială a situaţiei. Practic însă, pieţele financiare vor considera Grecia ca fiind o economie insolventă. Grecia deţine recordul privind amploarea unei incapacităţi de plată a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolvenţei unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) în anul 2008.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Liderii din zona euro se vor reuni marţi, la Bruxelles, pentru a discuta pe tema Greciei. O conferinţă telefonică va avea loc luni între Juncker, Tusk, Draghi şi Dijsselbloem
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama avea 15 ani, iar el 22!”
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe